Traian Briciu, președintele UNBR, explică ce se întâmplă cu procesele în curs, cu sentințele definitive și de ce efectele nu sunt identice în toate cauzele.
Traian Briciu, președintele UNBR, explică ce se întâmplă cu procesele în curs, cu sentințele definitive și de ce efectele nu sunt identice în toate cauzele.
Curtea de Justiție a UE susține că abordarea ICCJ privind prescripția nu este conformă cu dreptul Uniunii. De asemenea, transmite că, decizia Înaltei Curți din 2022 genera un risc sistemic de impunitate pentru fraude.
Instanța supremă respinge definitiv cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului II al alegerilor prezidențiale. Georgescu primise o decizie nefavorabilă și la Curtea de Apel București, pe 31 decembrie 2024, după care el a făcut recurs, respins vineri de Curtea supremă.
Victor Ponta redevine doctor, deși a plagiat jumătate din teza de doctorat. Cum a fost „albit” ex-premierul. Decizia a fost dată de Instanța Supremă, în pofida unei hotărâri definitive de acum 4 ani.
Magistraţii instanţei supreme au decis să suspende pentru fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, pedeapsa de 4 ani cu executare, după ce avocaţii acesteia au formulat contestaţii faţă de formarea completurilor de 5 judecători.