Lumea culturală din România, în doliu. Mare regizor și traducător român a murit, la numai 52 de ani
Lumea culturală din România, în doliu. Mare regizor și traducător român a murit, la numai 52 de ani
A murit primarul din Bușteni, cel care dădea terenuri unor mari sportivi. Edilul orașului de la poalele Caraimanului aniversa, chiar duminică, 40 de ani de căsnicie. El a devenit cunoscut după ce a oferit terenuri în localitate multor personalități sportive române.
Care sunt alimente la fel de nocive pentru sănătate ca tutunul? Duc la infarct, cancer și diabet. Avem lista: cerealele, batoanele proteice, băuturile carbogazoase, mâncărurile gata preparate și mâncarea rapidă.
O femeie a fost trimisă acasă de medici să se trateze cu pastile, deși suferise un infarct. Ce s-a întâmplat cu femeia?
Autobuz plin de oameni, oprit de doi pasageri după ce șoferul nu a mai putut. Ce a pățit? Au intervenit rapid medicii însă au fost nevoiți să declare un deces. Ce s-a întâmplat mai exact.
Kremlinul a negat marţi o informaţie apărută în media potrivit căreia preşedintele Vladimir Putin ar fi bolnav şi a respins totodată zvonurile persistente potrivit cărora acesta ar folosi sosii atunci când este nevoie să apară în public.
Al Di Meola, marele chitarist de jazz italo/american, a făcut infarct, în timpul concertului pe care l-a susținut la București, la Arenele Romane. Muzicianul a fost dus de urgenţă, direct de pe scenă, la ora 12 noaptea, la Spitalul Bagdasar Arseni.
Un copil de 7 ani a jucat un rol crucial în salvarea vieții tatălui său după ce acesta a suferit un infarct în timp ce conducea mașina. Micuțul a reușit să oprească mașina, iar apoi a sunat la serviciul de urgență 112, într-o poveste eroică desfășurată în Bolzano.