Un român a ajuns erou în Italia, după ce a salvat un copil de la înec. Bărbatul este numit acum de localnici „îngerul mării".
Un român a ajuns erou în Italia, după ce a salvat un copil de la înec. Bărbatul este numit acum de localnici „îngerul mării".
O lebădă care s-a prins într-un fir de nailon, pe Canalul Plantelor din municipiul Giurgiu, a fost salvată de pompieri, după ce un copil a observat că pasărea avea o poziţie nefirească şi nu putea să scoată capul din apă, informează Agerpres.
Actul de eroism al lui Shavarsh Karapetyan a însemnat salvarea a 20 de oameni de la înec. Dar acest aspect l-a costat pe campionul mondial la înot sănătatea și alte posibile performațe sportive.
Trupul neînsuflețit al unui bărbat de naționalitate română a fost găsit în apele râului Arlanza din Spania. Dispariția sa fusese anunțată cu câteva ore înainte de tragica descoperire, în zona unui pod din Lerma (Castilla y León).
Trupul unuia dintre tinerii dispăruţi în mare la Costineşti a fost găsit, joi după-amiază, între stabilopozi, fiind vorba de un bărbat de 21 de ani din judeţul Vaslui.
Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă gonflabilă, dar a fost salvat de un jurnalist local.
Mama fetiţei spune că aceasta s-a înecat în cadă. Medicii şi oamenii legii au găsit însă fracturi şi vânătăi vechi şi au alte variante privind decesul.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani s-a înecat, vineri, după ce a intrat să se scalde în râul Siret, pe raza localităţii Bereşti, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.