Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, va deschide lista PSD pentru Senat în județul Mureș, a anunțat președintele partidului, Marcel Ciolacu.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, va deschide lista PSD pentru Senat în județul Mureș, a anunțat președintele partidului, Marcel Ciolacu.
Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că proiectul privind stimularea financiară a celor care donează sânge şi plasmă este ilegal, astfel că el va fi stopat, relatează Agerpres.
Fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, Vasile Botnari, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru expulzarea ilegală a șapte profesori turci acuzați de regimul Erdogan că aveau legături cu mișcarea gullenistă, anunță TV8.
După ce ani în șir a ținut veniturile sub parolă, conducerea Academiei Române a decis să permită oricărui muritor accesul la declarațiile de avere. În ciuda caracterului absolut ilegal al deciziei, Agenția Națională de Integritate nu a mișcat un deget pentru a corecta situația.
O unitate militară certificată NATO, aflată sub comanda actualului ministru al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, a fost „gazda” unui sediu de partid.
Cei care conduc Poliția și Jandarmeria română au ales fie să nu își publice declarațiile de avere pe anul 2020, fie să își ascundă veniturile încasate ca șefi ai acestor instituții finanțate din bani publici.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat redeschiderea teatrelor și instituțiilor de spectacole administrate de Primăria Generală începând din 15 iunie. Decizia contravine hotărârilor Guvernului. Spectacolele se pot desfășura doar în aer liber, cu reguli stricte.
Garda de Mediu a găsit depozite ilegale de gunoi în 96 din cele 101 localități din Bihor în urma unui control privind salubrizarea, transmite publicația EBihoreanul, care citează un comunicat al Prefecturii.