Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care Liviu Dragnea a fost condamnat nici măcar nu îi rezervă un paragraf separat (încă) șefului PSD, acesta e pomenit la comun cu toți ceilalți inculpați.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care Liviu Dragnea a fost condamnat nici măcar nu îi rezervă un paragraf separat (încă) șefului PSD, acesta e pomenit la comun cu toți ceilalți inculpați.
Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a declarat luni că Partidul Național Liberal va pune în aplicare rezultatele Referendumului pentru justiţie şi că solicită adoptarea legii privind votul electronic.
Radu Mazăre transmite, într-un comunicat remis presei, că decizia de condamnare la 9 ani dată în cazul său încalcă jurisprudenţa şi deciziile CEDO, precizând că nu are cum să se sperie de condiţiile din închisorile româneşti după ce a fost arestat în Madagascar.
În ultimii ani, brațul lung al Justiției române este tot mai scurt. Condamnații pentru corupție sunt aduși în România doar prin bunăvoința țărilor în care au fugit.
Liviu Dragnea este luni pe ordinea de zi atât a Curții Constituționale (CCR), cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Avocatul lui Ion Iliescu a declarat că fostul președinte, trimis în judecată pentru crime contra umanității în dosarul Mineriadei, va fi „bucuros” după decizia ICCJ de a trimite înapoi dosarul la Parchetul General.
Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, vineri, decizia asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.
Şefa ICCJ Cristina Tarcea i-a scris preşedintelui Curţii Constituţionale că Austria este singurul stat afiliat Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE care are complete specializate în cauze de corupţie.