Proiectul este unul experimental și presupune realizarea unei instalaţii care să descompună apa în hidrogen și oxigen, hidrogenul urmând să fie ars în termocentrală, în amestec cu gazul folosit acum.
Proiectul este unul experimental și presupune realizarea unei instalaţii care să descompună apa în hidrogen și oxigen, hidrogenul urmând să fie ars în termocentrală, în amestec cu gazul folosit acum.
Potrivit publicaţiei specializate Danish Offshore Industry, drone au fost văzute în apropierea zăcământului gazier Roar, operat de grupul francez TotalEnergies, la peste 200 km de coasta vestică a Danemarcei.
Cele trei segmente ale gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 conțineau circa 800 de milioane de metri cubi de gaz în momentul în care au avut loc avariile care au dus la scurgerile de metan din Marea Baltică, a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov.
Nicolae Ciucă consideră că „este o soluţie foarte bună” analizarea amendamentului propus de PSD, prin care plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021.
ANPC a propus câteva măsuri după reclamațiile referitoare la facturile de energie. Una dintre propuneri vizează ca prezența celui care citește contorul să fie semnalată.
Parlamentarii discută introducerea plafonării energiei electrice atât pentru consumatorii casnici cât și pentru operatorii economici.
Săptămânal, prețurile cresc, puțin câte puțin, și se mai adaugă câte un leu. Între producător și magazin e un întreg lanț de furnizare.
Dan Drăgan a precizat că, conform reglementărilor legale în vigoare, Mnisterul Energiei nu poate să controleze şi să penalizeze companiile dacă deviază de la un comportament normal sau realizează anumite deviaţii faţă de reglementările în vigoare.