Primarul general a anunțat că a trimis Ministerului Fondurilor Europene o listă de 50 de proiecte, în valoare totală de 7 miliarde de euro, prin care propune investiții masive pentru București, „fără precedent de la Revoluție încoace”.
Primarul general a anunțat că a trimis Ministerului Fondurilor Europene o listă de 50 de proiecte, în valoare totală de 7 miliarde de euro, prin care propune investiții masive pentru București, „fără precedent de la Revoluție încoace”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus marţi începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calități oficiale.
La inițiativa Consiliului Național al Elevilor (CNE), a fost depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, ce vizează interzicerea colectării fondului clasei, respectiv al școlii.
PNL a lansat programul de guvernare pentru perioada 2021-2024.
Din cele 80 de miliarde de euro la dispoziția României după negocierile de la Bruxelles, doar 33,5 miliarde de euro vin din Planul de redresare economică a Uniunii Europene.
Introducerea unui astfel de mecanism de monitorizare și sancțiuni va oferi Bruxelles-ului un instrument redutabil de presiune, alături de cel al Procurorului European, asupra unor „țări rebele".
Artiştii independenţi din Austria sunt eligibili pentru a beneficia de plăţi lunare în valoare de 1.000 de euro, alocate pentru a-i proteja şi a le asigura mijloacele de subzistenţă pe durata actualei crize
IMM Invest, cel mai aşteptat program de finanţare de către firmele mici şi mijlocii din România are peste 28.000 de înregistrări în numai două zile de la relansare, conform datelor unui comunicat al Fondului de Garantare.