Cum vrea Bruxelles-ul să controleze accesul la fondurile europene

DE Alexandru Lăzescu | 15.07.2020 - 13:05

Introducerea unui astfel de mecanism de monitorizare și sancțiuni va oferi Bruxelles-ului un instrument redutabil de presiune, alături de cel al Procurorului European, asupra unor „țări rebele".

SHARE

Aplicarea unor sancțiuni prin blocarea fondurilor europene către state care, în opinia Bruxelles-ului, s-ar abate de la „valorile europene" va oferi birocrației comunitare un redutabil instrument de presiune asupra statelor naționale dar riscă să amplifice și mai mult fracturile și tensiunile din interiorul Uniunii.

Respectarea normelor statului de drept, independența sistemului judiciar, ar trebui să fie o „pre-condiție” pentru accesul statelor membre atît la fondurile structurale cît și la fondul special destinat luptei împotriva efectelor economice și de natură medicală provocate de epidemia de coronavirus, este de părere Vera Jourova, vicepreședinte al Comisiei Eutopene pentru Valori și Transparență.

„Avertismentul său are în vedere în principal guvernele din Polonia și Ungaria, despre care Comisia susține că subminează independența sistemului judiciar, precum și România și Bulgaria, din cauza corupției", scrie Euractiv.

Declarația vine înaintea unei importante reuniuni a Consiliului European, care va avea loc pe 17-18 iulie, prima de la declanșarea pandemiei în care participanții vor fi prezenți fizic, în cursul căreia ar trebui să se ajungă la una acord atît în privința bugetului pentru perioada 2021-2027 (fără contribuția importantă a Marii Britanii) cît și în privința resurselor financiare anti-pandemie care vor fi disponibile pentru țările din UE.

Acest gen de condiționare nu este chiar nouă, se discută despre ea de cîțiva ani și în cadrul Comisiei Europeane și în Parlamentul European, însă a cum a revenit în forță pe agenda de la Bruxelles. Conform celei mai recente propuneri, Comisia ar urma să fie cea care va putea recomanda limitarea accesului unor țări membre la fondurile europene iar blocarea unui astfel de propuneri ar necesita votul majorității statelor din UE.

Între timp lucrurile au fost nuanțate. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a venit cu o propunere de compromis pentru bugetul 2021-27 al Uniunii, prin care statele membre capătă mai multă putere atunci cînd vor trebui luate decizii de blocare sau de reducere a fondurilor europene destinate unor țări pentru probleme în materie de stat de drept.

În noua formulare Comisia Europeană nu mai este abilitată să decidă oprirea fluxului de bani către o țară membră ci doar poate să vină cu o astfel de propunere în fața Consiliului European unde aceasta trebuie să întrunească o majoritate calificată.

Majoritatea calificată înseamnă ca aceasta să fie simultan sprijinită de 55 procente dintre statele membre, adică 15 din cele 27, și ca aceste state să aibă împreună o pondere de minimum 65 de procente din totalul populației Uniunii.

Și cum și Angela Merkel a sprijinit această abordare, declarînd la o conferință de presă recentă că „deși statul de drept este o prioritate absolută trebuie totuși să avem o bază de pe care să putem lucra" e destul de clar că varianta Michel este cea care va avea succes de cauză.

Însă, pare să fie mai degrabă vorba de o cedare tactică, de moment, după cum transpare și din declarația dnei Merkel.

Ideea de a avea o opțiune „nucleară" de presiune asupra unor „țări rebele", cît mai solidă, cu șanse minime de rejectare, va rămîne probabil în continuare una extrem de tentantă și pentru birocrația de la Bruxelles și pentru principalii decidenți din Uniune.

La prima vedere ideea de a lăsa Comisia Europeană să supravegheze „comportamentul" țărilor membre atunci cînd e vorba de statul de drept, în general în materie de respectare a „valorilor europene", pare să fie una demnă de a fi salutată. Și probabil mulți o vor aplauda și la noi. Numai că sunt destule necunoscute, destule întrebări de lămurit.

O primă întrebare importantă este cine va decide cum arată criteriile ce urmează a fi aplicate și cine va aprecia în ce măsură o țară le respectă sau nu. La Bruxelles una dintre ideile vehiculate este aceea a unei „comisii anonime de experți".

Apoi, va exista o instanță de apel, un mecanism de apărare, la care să poată face recurs un stat incriminat? Și, foarte important, se va aplica un tratament egal tuturor sau va fi unul diferențiat? Sigur, vor fi destui care ne vor asigura de deplina imparțialitate și corectitudine cu care va opera Comisia Europeană.

Dar asta înseamnă să fii de-a dreptul naiv, să ignori natura reală a relațiilor din interiorul Uniunii, jocul intereselor de acolo, agenda ideologică dominantă la Bruxelles cu care se operează atunci cînd se „măsoară" în ce măsură se respectă "valorile europene".

De pildă un raport de monitorizare a nivelului de corupție din interiorul UE, redactat cu cîțiva ani în urmă, menționat în trecut de Alina Mungiu-Pippidi și, recent, și de Traian Băsescu, a rămas bine mersi ținut sub obroc pentru că din el reieșeau destule lucruri neplăcute pentru o mulțime de țări vechi și influente din Uniune.

Așa că s-a considerat că e mai bine să se rămînă la exemplele de acum tradiționale din acest punct de vedere, adică la România și Bulgaria.

E adevărat, Bulgaria a avut la un moment dat șansa să scape parțial de acest stigmat atunci cînd s-a propus renunțarea la monitorizarea MCV. S-a speculat că nu tocmai străin de această recomandare a fost influentul vicepreședinte al Comisie Europene, Frans Timmermans, care se zbătea atunci să obțină nominalizarea pentru funcția de președinte al Comisiei Europene (obținută în final de Ursula von der Leyen).

Timmermans dorea să obțină, la schimb, sprijinul premierului bulgar, Boyko Borisov, care se bucură de multă influență în interiorul Partidului Popular European. De aici nu trebuie să se înțeleagă că nu ar fi probleme în România cu corupția ci doar că nu suntem nici pe departe o excepție în Europa. De pildă, frauda pe componenta de TVA din UE, pentru anul 2017, este estimată la 137,5 miliarde de EURO.

Așa că, deși este evident important să existe eforturi interne în lupta anti-corupție, mai degrabă umblînd preventiv la mecanisme decît mizînd în principal pe acțiunile procurorilor, unde nu rareori se amestecă interese politice sau cele ale serviciilor de informații, a transfera discuția în afară și a ne picta singuri drept cei mai mari corupți ai Europei incumbă costuri politice semnificative și poate, mai grav, chiar geopolitice, în aceste vremuri tulburi. 

La fel, pe cealaltă dimensiune, cea ideologică, se ridică aceleași semne majore de întrebare. Cine nu se încadrează în grila ideologică dominantă la Bruxelles și sprijinită masiv de mass media occidentale, în mare parte de stînga, primește imediat eticheta de extremist de dreapta, naționalist, dușman al democrației, etc Exemplele negative de manual sunt Ungaria și Polonia.

O parte dintre critici sunt justificate, mai ales în cazul Ungariei, dar altele sunt artificiale, impregnate de o puternică amprentă ideologică. De pildă, într-un comentariu din The Guardian dinaintea alegerilor prezidențiale din Polonia, încheiate cu succesul strîns al președintelui în funcție, Timothy Garton Ash, după ce ține să precizeze că „populistul" Andrzej Duda este sprijinit de „populistul" Donald Trump avertizează că la aceste alegeri este în joc „viitorul democrației din Polonia".

Genul de cuvinte mari, fără nici un fel de acoperire în realitate, de care majoritatea elitelor occidentale fac abuz masiv atunci cînd e vorba de grupările politice sau de cercurile intelectuale conservatoare. Prin contrast, nu sunt deloc îngrijorate, de pildă, de faptul că 5 miniștri comuniști, aparținînd Podemos (partid care sprijină deschis regimul Maduro din Venezuela), fac parte din guvernul de la Madrid și nici de politicile radicale promovate de către acesta.

 După cum notează Nassim Nicholas Taleb, autorul cunoscutului volum „Lebăda Neagră", într-o critică virulentă a „intelectualilor idioți" și a elitelor, în general, acestea din urmă "consideră că oamenii ar trebui să acționeze în conformitate cu ce le-ar face bine și că ele cunosc cel mai bine ce le-ar face lor bine".

Iar în ceea ce privește participarea la procesul politic, sunt utilizați doi termeni distincti: „democrație", cînd rezultatul este convenabil, și „populism" cand plebea îndrăznește să voteze într-un mod contrar preferințelor sale"

Introducerea unui astfel de mecanism de monitorizare și sancțiuni va oferi Bruxelles-ului un instrument redutabil de presiune, alături de cel al Procurorului European, asupra unor „țări rebele".

Să nu uităm de trimiterea făcută de Frans Timmermans la „valorile europene" în timpul referendumului de la noi privitor la definiția familiei.

Asta nu înseamnă deloc că nu vor exista și situații în care criticile nu sunt justificate și o eventuală presiune din exterior nu ar putea avea efectul de a modera derapaje interne. Dar este o sabie cu două tăișuri, de care se poate abuza.

Temerea privind maniera selectivă de aplicare a procedurii de blocare a fonsurilor, temere justificată dacă ne uităm la ceea ce s-a întîmplat în trecut, aceea privind amprenta ideologică previzibilă cu care se va opera, ca și continua inevitabilă erodare a  rolului statelor naționale prin extinderea subordonării lor în favoarea birocrației bruxeleze și a țărilor dominante, Franța și mai ales Germania, toate acestea riscă să amplifice și mai mult tensiunile interne din UE și să destabilizeze o Uniune oricum grevată de multe probleme.

Comentarii

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -