UPDATE: Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după ședința partidului, că pesediștii vor depune două moţiuni simple, una la Senat şi una la Camera Deputaţilor, împotriva miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii.
UPDATE: Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după ședința partidului, că pesediștii vor depune două moţiuni simple, una la Senat şi una la Camera Deputaţilor, împotriva miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a subliniat că prevederea bugetară care se referă la majorarea pensiilor cu 40%, din septembrie, nu a fost modificată până în prezent, dar recunoaște că acum nu există soluții pentru ca o asemenea cheltuială să poată fi suportată de stat.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, marți seară, că, din estimările sale, „după ce ieșim din această criză, vom avea o economie mult mai bună”.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a prezentat public date care indică un atac informatic asupra site-ului IMM Invest, a scris, vineri, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pe Facebook.
Aplicarea Ordonanței intră în vigoare după stabilirea normelor, care vor fi gata săptămâna viitoare și durează cât este starea de urgență Solicitarea se face inclusiv electronic la cererea clientului și nu este nevoie de acte adiționale.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, îi sfătuieşte pe cei cu credite la bancă să fie cumpătaţi în cazul în care vor solicita amânarea ratelor şi să meargă iniţial pe o lună-două şi apoi să extindă, dacă va fi cazul, pentru a nu avea probleme în viitor.
România a luat măsuri pentru susţinerea economiei care ajung deja la 3% din PIB şi avem unele dintre cele mai relaxate condiţii din Uniunea Europeană pentru a accesa aceste facilităţi, a scris ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.
Florin Cîțu a declarat, vineri, că a luat decizie de a-și depune mandatul de premier desemnat când și-a dat seama că va fi votat de PSD, refuzând ”compromisul” de a ajunge premier prin voturile unora precum Olguța Vasilescu, Marcel Ciolacu, Florin Iordache.