Cîțu spune că s-a retras pentru că nu dorea să fie votat de „Olguța, Ciolacu și Iordache“

DE Alexandru Pop | Actualizat: 13.03.2020 - 11:13
Florin Cîțu. Foto Inquam Photos/George Călin

Florin Cîțu a declarat, vineri, că a luat decizie de a-și depune mandatul de premier desemnat când și-a dat seama că va fi votat de PSD, refuzând ”compromisul” de a ajunge premier prin voturile unora precum Olguța Vasilescu, Marcel Ciolacu, Florin Iordache.

SHARE

„PSD-ul s-a comportat iresponsabil în toată această perioadă. Le-am cerut de patru luni de zile să nu mai voteze în Parlament legi populiste care aruncă în aer bugetul.

Ieri au votat o astfel de lege. Cum să negociezi cu aceşti oameni? Aceşti oameni sunt toxici şi când am spus «România fără PSD», aşa ar trebui să fie.

Trebuie să ţineţi mine că mandatul meu a fost acela pentru a menţine alegeri anticipate. Era un proiect pe care l-am acceptat împreună cu toţi partenerii din Opoziţie. Unii parteneri din Opoziţie cu care ar trebui să mai discutăm, care s-au răzgândit între timp", a declarat Cîţu la Parlament, înaintea şedinţei Biroului Executiv al PNL.

„Decizia mea de ieri a fost de a refuza categoric compromisul de a fi susținut de PSD și ALDE. Nu am putut să trec peste acest lucru. Gândul că m-ar fi votat Olguța Vasilescu, Șerban Nicolae sau Tăriceanu m-au făcut să iau aceasta decizie. Eu mă lupt cu acești oameni, cum să accept compromisul cu ei. Cum ar fi fost ca în Parlament să merg și să strige după mine Olguța că votul ei m-a făcut premier”, a mai explicat Cîțu. 

Întrebat dacă a fost avută în vedere şi varianta în care să preia guvernul, Florin Cîţu a spus: "Dar nu cu voturile PSD şi ALDE".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te