Statul român a recuperat, până la data de 16 ianuarie a.c., doar 1% din prejudiciul stabilit de instanță în dosarul „Gala Bute”, în care fost ministru al Turismului Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare.
Mircea și Mihaela Geoană au avut cele mai frumoase emoții și au retrăit clipele tinereții, alături de fiica lor. Ana Geoană, frumoasă, deșteaptă și devreme acasă, a marcat logodna cu o petrecere exclusivistă, organizată în mare secret.
România se situează printre ţările europene cu cea mai mică rată de alăptare, iar procentul mamelor care aleg să îşi hrănească bebeluşul exclusiv prin alăptare a continuat să scadă, în ultimii ani.
„La momentul prezent, întreaga rețea de drumuri cu 4 benzi (două benzi pe sens) este amenajată cu parapete din beton în zona mediană”, a răspuns Compania NAțională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la o serie de întrebări ale Newsweek România.
Haos și bătaie de joc la Spitalul Colentina în plină criză medicală generată de pandemia de coronavirus. Medicul Remus Mihalcea, managerul Spitalul Colentina, a decis să bage în renovare una dintre cele mai mari clădiri a spitalului suport pentru cazurile de coronavirus.