Polițiștii ilfoveni desfășoară vineri activități complexe pentru imobilizarea unui bărbat aflat într-un apartament din Otopeni, suspectat că și-ar fi ucis copilul de 2 ani și 8 luni, pe care îl avea cu concubina sa.
Polițiștii ilfoveni desfășoară vineri activități complexe pentru imobilizarea unui bărbat aflat într-un apartament din Otopeni, suspectat că și-ar fi ucis copilul de 2 ani și 8 luni, pe care îl avea cu concubina sa.
În conformitate cu acordul comercial UE-SUA, mașinile americane care îndeplinesc standarde mai scăzute ar putea fi permise pe drumurile europene, dar obstacolele politice sunt formidabile.
Un incendiu de pădure de amploare a izbucnit joi, după ce o dronă ucraineană s-a prăbuşit în apropierea localităţii Kriniţa, din oraşul Ghelendjik, pe coasta Mării Negre, la aproximativ 10 kilometri de un palat somptuos caree ar fi al lui Putin.
Vremea devine caniculară în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis un nou cod de caniculă pentru șase județe și București. Temperaturile ajung la 36 de grade Celsius.
1.750 de imobile din trei comune urmează expropiate pentru un nou tronson din Autostrada Sibiu - Făgăraș, anunță Ministrul Transporturilor. De asemenea, alte proprietăți vor fi expropriate pentru Centura Capitalei.
Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei a amenințat că Rusia va răspunde cu măsuri de represalii dacă Austria va continua demersurile pentru aderarea la NATO. Aliatul lui Putin avertizează că Viena e gata să renunțe la statutul de „neutralitate”.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post aspru, doliu și rugăciune. Tradiția creștină impune interdicții alimentare stricte: nu se consumă fructe rotunde, vin, carne sau preparate care amintesc de sânge. Află ce alte alimente trebuie evitate astăzi.
Un nou trend pe TikTok face valuri în România. O adolescentă a urmat o provocare și a fost amendată cu 1.000 de lei. A sunat la 112 și a mințit că a fost răpită.