Un cutremur puternic, de 6,6 grade pe scara Richter, s-a produs în această dimineață, în zona de vest a Indoneziei. Nu a fost dată alertă de tsunami.
Un cutremur puternic, de 6,6 grade pe scara Richter, s-a produs în această dimineață, în zona de vest a Indoneziei. Nu a fost dată alertă de tsunami.
Un cioban de 57 de ani a fost ucis la o fermă din extravilanul localității Cuza Vodă, județul Constanța, într-un incident violent care a zguduit comunitatea locală. Principalul suspect, colegul său de muncă în vârstă de 79 de ani.
Țara cu un milion de români în care salariul minim ar urma să crească din 2026. Sindicatele au propus o creștere a veniturilor minime, însă acestea ar putea fi impozitate de anul viitor.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că Africa de Sud nu va fi invitată la summitul G20 de anul viitor pe care îl va găzdui la Miami, trecând la un nou nivel în ofensiva sa diplomatică împotriva acestei ţări, relatează AFP şi Reuters.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susţine că o decizie în cazul Programului Rabla pentru 2026 va fi luată în următoarea lună, când se va stabili bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Podul cu cel mai mare arc parabolic construit în România a fost inaugurat miercuri. Construcția face legătura între orașul Mioveni și comuna Davidești.
Iei amendă să pui decorațiuni de sărbătoare în scara blocului, dar cu măsură: să nu blocheze trecerea sau evacuarea și să nu deranjeze vecinii. Optează pentru ornamente ușoare și discrete și cere acordul asociației de proprietari pentru a evita certuri sau amenzi.
Un nutriționist ne explică de ce este atât de important să creștem consumul de antioxidanți la pensie și care sunt fructele cu cel mai mare conținut.