În Venezuela, bebeluş salvat nevătămat de sub dărâmăturile unui bloc prăbuşit, în La Guaira
Un nou-născut a fost salvat de sub dărâmăturile unei clădiri prăbuşite, la 32 de ore după cele două cutremure care au devastat Venezuela.
O înregistrare video obţinută de AFP arată echipele de salvare lucrând la lumina unui proiector în vârful unei grămezi de moloz şi scoţând bebeluşul, în aplauzele celor prezenţi, vineri seara, târziu, în cel mai grav afectat oraş din ţară, La Guaira, situat la nord de capitala Caracas.
În imagini se vede cum salvatorii dau mai departe, din mână în mână, bebeluşul învelit într-o pătură, înainte de a-l curăţa cu grijă, cu batiste.
În Venezuela, bebeluş salvat nevătămat de sub dărâmăturile unui bloc prăbuşit, în La Guaira
Potrivit utilizatorului care a postat înregistrarea video pe reţelele sociale, bebeluşul, în vârstă de doar 18 zile, a fost scos nevătămat după ce a petrecut 32 de ore sub dărâmături.
Mama copilului a fost salvată o oră mai târziu.
Cel puţin 920 de persoane au murit în urma celor două cutremure succesive care s-au produs miercuri seara (ora locală) în nordul ţării, cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5.
Citeşte şi: Cutremure devastatoare în Venezuela: peste 900 de morți și 50.000 de dispăruți, căutările continuă
Alte câteva mii au fost rănite. Peste 50.000 de persoane sunt date dispărute.
La aproape 48 de ore de la cele mai devastatoare cutremure înregistrate în Venezuela după anul 1900, echipele internaţionale de căutare şi salvare din cel puţin 17 ţări au început să intervină în această ţară aflată în criză, al cărei sistem sanitar se află într-o stare deplorabilă, conform Agerpres.
Citeşte şi: Aparent, nu ar exista români victime ale cutremurului din Venezuela. Caracasul nu a notificat Bucureştiul
Într-un discurs ţinut în noaptea de vineri spre sâmbătă, preşedintele interimar Delcy Rodriguez, la putere din ianuarie, după capturarea lui Nicolas Maduro de către Statele Unite, a anunţat că 14.000 de soldaţi şi poliţişti au fost mobilizaţi în statul La Guaira, "militarizat asigurarea securităţii".