Jockey Club revendică 38 de proprietăți de peste 620.000 metri pătrați în București.
Jockey Club revendică 38 de proprietăți de peste 620.000 metri pătrați în București.
În țara în care ultimele știri despre hipism s-au referit la moartea comentatorului sportiv Cristian Țopescu, mare pasionat de cai, existența unei organizații numite „Jockey Club“ pare, cel mult, un exercițiu de imaginație.
Acesta este absolvent al Deutsche Sporthochschule Köln, singura universitate de sport din Germania, dar și al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică și Sport. A plecat din țară în 2003.
Dorin Fleșeriu a vrut să revină în țară chiar de când a plecat în Belgia, în anul 2000. Dar a realizat că, dacă vrea să se întoarcă, trebuie să-și deschidă propria afacere. Acum, firma lui are o capitalizare de peste 1 milion de euro.
Judecătorul dosarului „Colectiv”, Valeriu Mihail Terceanu, a făcut cerere de pensionare, solicitarea fiind pe ordinea de zi a Consiliului Superior al Magistraturii de marți. În caz de pensionare, dosarul ar putea fi reluat de la zero.
Un dosar intitulat „Roșia Montană“ a fost deschis în 2003 la Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului General, procuror de caz fiind Gheorghe Oancea. Faptele anchetate priveau infracțiuni la siguranța națională.
Într-o teză de doctorat coordonată de ministrul Justiției există indicii temeinice de plagiat. Ancheta este mușamalizată de Ministerul Educației și de universitatea la care actualul demnitar este rector suspendat.
ResearchGATE este o rețea socială gratuită pentru cercetători din orice domeniu științific. Din mai 2008, mai mult de 700.000 de cercetători științifici din 196 de țări s-au alăturat rețelei.