Țeapă imobiliară de 3 de milioane de euro, la Cluj! Un dezvoltator a înșelat peste 500 de persoane vânzându-le apartamente în blocuri construite ilegal, fără autorizație, iar primăria a demarat lucrările de demolare la primul astfel de imobil.
Țeapă imobiliară de 3 de milioane de euro, la Cluj! Un dezvoltator a înșelat peste 500 de persoane vânzându-le apartamente în blocuri construite ilegal, fără autorizație, iar primăria a demarat lucrările de demolare la primul astfel de imobil.
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a anunţat că echipele Poliţiei Locale Sector 1 şi ale Administraţiei Domeniului Public Sector 1 au început desfiinţarea a zeci de garaje şi construcţii ilegale din zona Gara de Nord. Vor fi amenajate, ulterior, spaţii verzi şi parcări.
Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului, comuna Sânmartin, judeţul Harghita, adăposteşte rămăşiţele pământeşti a peste o mie de militari decedaţi în Primul şi al Doilea Război Mondial, maghiari şi români deopotrivă.
Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a afirmat că blocurile construite în anii 50 – 60 ce necesită consolidare trebuie demolate, nu consolidate. Alte locuinţe trebuie să fie ridicate în locul lor. Nu pot fi demolate clădirile istorice, care trebuie consolidate.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că a emis dispoziţii de demolare a unor garaje aflate pe Calea Victoriei, la doi paşi de Guvernul României, iar echipele ADP le-au pus în aplicare. În loc, vor fi amenajate locuri de parcare de reședință și spații verzi.
Demolarea chioscurilor din stațiile de metrou de pe raza Sectorului 5 a început marți noapte, a doua zi dupa ce în presă au apărut stenograme DNA în care primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, îi promitea lui Ion Radoi că nu-i demoleazaă chioscurile de la metrou.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că a început desfiinţarea chioşcurilor ilegale de la staţia de metrou Basarab.
"Am discutat cu acești comercianți. Nu meritau să fie puși în această situație. Deși nu le-a convenit că li s-a întrerupt activitatea, majoritatea au înțeles. Îi ajutăm să își strângă marfa.Căutăm alternative pentru ei.", a scris primarul Sectorului 2 pe Facebook.