Primăria Cluj-Napoca a anunţat demolarea primului bloc construit ilegal în oraș de țeparul imobiliar Traian Floarea Ianson, care și-a schimbat numele în Traian Onuc, fiind, astfel, pusă în executare o sentință definitivă a instanței. Locatarii se opun și cer stoparea sau amânarea demolării pe motiv că vor rămâne pe drumuri în pragul iernii.
Este vorba despre un bloc ridicat ilegal pe strada Miko Imre, la numărul 12-14, din cartierul Bună Ziua.
Traian Onuc a fost arestat la începutul anului 2023 pentru înșelăciune, alături de un complice, Pavel Jașcău, dar a fost plasat în luna iulie sub control judiciar de către Tribunalul Cluj.
Citește și: Dilema unui român care vrea să investească 20.000€ : Să-și facă o casă sau să renoveze un apartament
Onuc este trimis în judecată de Judecătoria Cluj-Napoca pentru acuzațiile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
Țeparul ar fi înșelat peste 500 de persoane cărora le-a promis apartamente în diferite blocuri construite ilegal, grav fiind și faptul că a încheiat, pe aceeaşi locuinţă, mai multe antecontracte de vânzare -cumpărare.
Locuitorii zonei au fost înștiințați de Primăria Cluj-Napoca să își mute mașinile parcate pe stradă în intervalul 8-16 în care se vor derula operațiunile de demolare a blocului.
Citește și: Orașele din România unde piața imobiliară se prăbușește. Vânzările au scăzut și cu 30%
Locatarii blocului C3 de pe str. Miko Imre nr. 12-14, primul care va fi demolat, se opun acțiunii pe motiv că urmează să rămână fără casă în pragul iernii.
”Deja este organizare de șantier pentru pregătirea demolării blocului C3 începând cu ziua de luni. Cerem stoparea/amânarea acestei demolări pentru că sunt locatari care locuiesc în această clădire și urmează să rămână pe drumuri”, au transmis locatarii țepuiți, potrivit cluj24.ro.
20.000 de euro, o garsonieră de 26 metri pătrați
Ștefan Kalai, unul dintre locatarii țepuiți, spune că a cumpărat în 2022 un apartament în blocul care urmează să fie demolat pe parcursul zilei de luni, 2 octombrie 2023, iar în acea perioadă zona nu era marcată corespunzător.
„Avem aici o garsonieră de 26 mp, au venit pentru evacuare că au un ordin din 2018, eu am cumpărat în 2022. În 2022 nu a fost aici nimeni să pună un afiș, un banner, cum pune acum pentru demolare. Primăria Municipiului Cluj-Napoca a pus astăzi.
De vineri au început să ne evacueze, să ne abuzeze să ieșim. Au intrat în casă peste noi, le-am cerut dovada, dacă au dovadă de evacuare pe numele meu, nu există, cum spune domnul executor clar: „am decizia de demolare din 2019”.
O ai, de ce nu ai pus-o în aplicare din 2019? Că ți-au făcut contestații? Bun, puteai să faci gardul, în 2019 dacă îl făceai atunci nu mai cumpăram eu în 2022, 20.000 de euro am dat.
Am șase copii, fetiță de 3 săptămâni. Nu știu ce o să fac, așteptăm să văd ce face Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Alții zic că nu e caz de urgență treaba asta cu șase copii, dar de evacuat m-o evacuat afară. M-au scos afară, toate lucrurile mi-au rămas înăuntru că nu am unde să le duc.
Am cerut de joi, de când au zis, să-mi dea ceva concret, să mă duc la centre de zi, centre temporare pe o perioadă limitată. Când am cumpărat nu era nimic și locuiau încă persoane aici. Am văzut că locuiesc persoane, am fost cu notarul, m-am mutat. Totul a fost o minciună și o înșelăciune. Cel care ne-a vândut a fost arestat o perioadă de timp, dar după două luni de zile i-au dat drumul”, a declarat Ștefan Kalai, proprietarul unui apartament din imobilul demolat, potrivit stiridecluj.ro.
Instanțele din Cluj-Napoca au pe rolurile lor zeci de dosare în care persoanele păgubite de dezvoltatorul imobiliar își cer banii înapoi.
Traian Onuc a fost reținut prima dată în 2017, dar a fost eliberat și judecat în libertate cu promisiunea că nu va mai continua lucrările și nici nu va mai comite fapte similare. Acesta are la activ zeci de păgubiți, care au de recuperat de la acest țepar 5 milioane de euro. Onuc are blocuri ridicate, dar nefinalizate pe strada Miko Imre, în Zorilor, dar și pe strada Fabricii din Mărăști.