Stadionul „Corvinul 1921” Hunedoara, vechi de peste 65 ani, demolat cu 1.500.000 lei. Ce se va face în loc?
Încep lucrările de demolare a stadionului „Corvinul 1921” din Hunedoara, vechi de peste 65 ani. A fost semnat un contract în valoare de 1.500.000 lei, fără TVA, iar termenul este de 6 luni.
Contractul de lucrări pentru demolarea vechiului Stadion "Corvinul 1921" din Hunedoara a fost semnat luni, 28 septembrie 2026.
În locul său va fi ridicată o arenă modernă, la cele mai noi standarde, în urma unei investiții de 54 de milioane de euro (inclusiv TVA), finanţată de Guvernul României și de municipiul Hunedoara în proporție de 25%.
Stadionul „Corvinul 1921” Hunedoara, vechi de peste 65 ani, demolat cu 1.500.000 lei. Ce se va face în loc?
„Cu toţii am trăit clipe de neuitat în aceste tribune şi cu toţii ne dorim un stadion nou, pentru că acesta, pur şi simplu, este depăşit din toate punctele de vedere.
Ne-a fost o adevărată „casă a visurilor” vreme de mai bine de 60 de ani, însă, din motive cât se poate de întemeiate, ne dorim o „casă nouă”, un stadion modern, care să fie „punctul zero” al evenimentelor fotbalistice, dar şi culturale pentru întregul judeţ.
Vechiul stadion va rămâne mereu în memoria noastră. Şi, ca să fim siguri de asta, ne dorim să realizăm o machetă a sa, pe care să o expunem la intrarea în noul stadion.
Termenul contractual pentru demolare este de 6 luni, dar eu am toate motivele să sper că lucrarea se va finaliza mult mai repede, astfel încât, la începutul anului viitor, întreaga zonă să fie pregătită pentru începerea lucrărilor de construire a noului stadion”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, informează News.ro.
Bineînţeles, nu ne-am fi apucat de demolare dacă nu am fi avut un contract de lucrări semnat şi finanţat de Guvernul României. Proiectul tehnic pentru noul stadion este gata, contractul de lucrări a fost semnat încă din aprilie 2025, nu ne mai rămâne decât să trecem la treabă”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Demolarea vechiului stadion „Corvinul 1921” din Hunedoara se face cu fonduri din bugetul local.
Stadion nou, de 54 de milioane de euro, la Hunedoara
Noul stadion de la Honedoara va fi construit printr-un proiect derulat de Compania Naţională de Investiţii, în valoare totală de 54 de milioane de euro (inclusiv TVA).
La acest proiect va contribui şi municipiul Hunedoara cu 25% din valoarea lucrărilor de construcţii şi montaj – 10,3 milioane de euro (sumă care va fi alocată în mai multe tranşe, pe durata derulării lucrărilor).