Statul român vinde mașini de lux, confiscate de la un grup infracțional. Autoturismele valorează sute de mii de euro și vor fi scoase la licitație de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
Un bărbat acuzat de terorism a fost arestat pentru 30 de zile de Curtea de Apel Bucureşti. Ar fi adus elogii unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu şi unor lideri ai acestora.
Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri, 25 octombrie 2023, începerea judecăţii în ”Dosarul Revoluţiei” în ceea ce-i priveşte pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, acuzaţi de ”săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”.
Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, a fost achitat definitiv, miercuri, în dosarul polițistului Bogdan Gigină. Sentința este definitivă. Curtea de Apel București a decis, de asemenea, că ”fapta nu există”.
Avocaţii familiei Iorgulescu au anunţat că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu (preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal), a fugit din clinica unde era internat în Italia, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică.