Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în România există deja cantităţi suficiente de vaccin adaptat noilor tulpini de coronavirus.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în România există deja cantităţi suficiente de vaccin adaptat noilor tulpini de coronavirus.
Străzile goale, centrele comerciale pustii și locuitorii care stau departe unii de alții sunt noua normalitate în Beijing după explozia de noi cazuri de Covid-19.
Hackerii chinezi au furat zeci de milioane de dolari din fondurile de ajutor pentru Covid-19 din SUA, începând din 2020, a anunţat luni Secret Service.
Un om de știință care a lucrat la un laborator de cercetare controversat din China a susținut că COVID a fost un virus creat de om care s-a scurs din laboratoare, potrivit unui raport.
Medicul Virgil Filaret Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr.Victor Babeş" Timişoara, a fost trimis în judecată, alături de alte cadre medicale din cadrul unităţii sanitare, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.
Preşedintele german şi-a exprimat speranţa că "autorităţile din China vor respecta dreptul la libertatea de expresie şi de manifestare".
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, joi, că primele cantităţi de vaccin cu noua formulă împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 au sosit în ţară în această săptămână.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că la finalul lunii noiembrie vor sosi în ţară primele doze de vaccin anti-COVID-19 adaptat la variantele Omicron BA4 şi BA5 şi că se va vaccina cu doza a patra împotriva acestei boli.