joi 09 octombrie
EUR 5.0963 USD 4.3898
Abonează-te
Newsweek România

Explozie de cazuri de Covid-19 în China deși se aplică metode dure de control. Revin restricțiile

Data publicării: 25.11.2022 • 08:31 Data actualizării: 25.11.2022 • 08:31
Explozie de cazuri de Covid-19 în China deși se aplică metode dure de control. Revin restricțiile - FOTO: Profimedia
Explozie de cazuri de Covid-19 în China deși se aplică metode dure de control. Revin restricțiile - FOTO: Profimedia

China a raportat vineri un nou record de infecţii zilnice cu COVID-19, pentru a doua zi consecutiv depăşind 30.000 de cazuri, în timp ce oraşele din întreaga ţară aplică măsuri şi restricţii pentru a controla focarele de infecţie.

China a raportat 32.695 de noi cazuri înregistrate în 24 de ore, dintre care 3.041 erau simptomatice şi 29.654 asimptomatice, faţă de 31.444 cu o zi mai devreme.

Noile infecţii constituie un nou record zilnic pentru a doua zi consecutiv, depăşind deja recordul care fusese înregistrat la jumătatea lunii aprilie, când cei 25 de milioane de locuitori ai Shanghai-ului au fost în lockdown timp de două luni.

Sute de noi infecţii au fost raportate zilnic şi în oraşe precum Chengdu, Jinan, Lanzhou, Xian şi Wuhan. În Shijiazhuang, numărul cazurilor a crescut joi de patru ori faţă de ziua precedentă, ajungând la 3.197.

Capitala Chinei, Beijing, a raportat pentru joi 424 de cazuri simptomatice şi 1.436 de cazuri asimptomatice, faţă de 509 cazuri simptomatice şi 1.139 de cazuri asimptomatice în ziua precedentă, potrivit datelor guvernului local.

China, cu o populaţie de peste 1,2 miliarde de locuitori, este singura mare economie din lume care încă încearcă să limiteze răspândirea virusului în ţară, închizând oraşe întregi şi plasând contactele pacienţilor infectaţi în carantină strictă, potrivit Reuters.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră