Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a aprobat certificarea a șapte noi centre de expertiză în boli rare.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a aprobat certificarea a șapte noi centre de expertiză în boli rare.
Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a adoptat o nouă politică de certificare a aeronavelor, după prăbuşirea a două avioane Boeing 737 MAX, în 2018 şi 2019.
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a decis, printr-un ordin, ca în MDLPA să nu se mai folosească sigiliul sau ştampila, certificarea autenticităţii şi forţa juridică a actelor fiind date de semnătura ministrului ori a persoanei competente.
România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate, a anunţat, pe Facebook, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).