Sunt mai puțin de trei luni până la alegerile locale (dacă nu vor fi amânate din nou din cauza pandemiei de coronavirus), dar negocierile dintre PNL și USRPLUS pentru candidați comuni în cele șase sectoare ale Bucureștiului sunt momentan blocate.
Sunt mai puțin de trei luni până la alegerile locale (dacă nu vor fi amânate din nou din cauza pandemiei de coronavirus), dar negocierile dintre PNL și USRPLUS pentru candidați comuni în cele șase sectoare ale Bucureștiului sunt momentan blocate.
Prioritatea USR PLUS este o alianță anti-PSD în București, susțin președinții filialelor din Capitală a celor două partide.
Joe Biden urmează să accepte personal desemnarea sa de către Partidul Democrat drept candidat în alegerile prezidenţiale, în cadrul Convenţiei Naţionale democrate, în august, au anunţat organizatorii, relatează AFP.
Ciprian Ciucu, candidatul PNL la primăria Sectorului 6, i-a reproșat lui Nicușor Dan că s-a dus singur, azi, într-o conferință de presă, în loc să fie înconjurat de alți candidați anti-PSD.
Partidul Naţional Liberal susţine candidatura lui Nicuşor Dan la funcţia de primar general al Capitalei, în alegerile din acest an. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL, premierul interimar Ludovic Orban.
Primarul Iaşiului Mihai Chirica va candida din partea PNL la alegerile locale, susţin surse liberale, decizia fiind luată după finalizarea sondajului comandat de PNL, care îl plasează pe Chirica pe prima poziţie în cursa pentru Primăria Iaşi.
Fostul jurnalist Liviu Iolu a fost desemnat candidatul PLUS la Primăria Iaşi, în timp ce profesorul Daniel Şandru este candidatul partidului la şefia Consiliului Judeţean Iaşi, ambii lucrând cu Dacian Cioloş în anul 2016 în guvernul condus de actualul lider PLUS.
Președintele USR, Dan Barna, a declarat, joi seara, că dacă liberalii vor avea propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Capitalei, atunci „ne batem joc”, afirmând că este nevoie de un reprezentant puternic al partidelor de dreapta care să o învingă pe Gabriela Firea.