EXCLUSIV De ce au intrat în impas negocierile pe candidați la București. PMP, scos din schemă

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 07.07.2020 - 15:18
Foto Inquam Photos/George Călin
Foto Inquam Photos/George Călin

Sunt mai puțin de trei luni până la alegerile locale (dacă nu vor fi amânate din nou din cauza pandemiei de coronavirus), dar negocierile dintre PNL și USRPLUS pentru candidați comuni în cele șase sectoare ale Bucureștiului sunt momentan blocate.

SHARE

Există, în acest moment, două certitudini. Prima vizează candidatura lui Nicușor Dan, care este susținut oficial de cele trei formațiuni și de către Partidul Mișcarea Populară (PMP).

A doua certitudine este că PMP a fost scos de la masa negocierilor pentru desemnarea de candidați comuni la sectoare.

USR și PLUS au considerat că partidul condus de Eugen Tomac are pretenții prea mari față de scorul electoral pe care-l are în București.

PMP dorea, după cum a declarat Eugen Tomac pentru Newsweek România, susținere din partea alianței pentru un candidat al său la o primărie de sector și liste comune de consilieri generali și de sector.

Claudiu Năsui a explicat, tot pentru Newsweek România, că inclusiv PNL are solicitări de paritate pe listele electorale care nu sunt justificate de scorul partidului pe București, în sondajele de opinie, dar în discuțiile cu liberalii s-ar putea ajunge la un compromis.

Pe de altă parte, liderii PNL București au decis să nu mai ofere nici o declarație privind negocierile, până când acestea se vor fi încheiat.

Coaliția anti-PSD s-a blocat la PSD

Declarații dure ale liderilor principalelor partide de opoziție din București la adresa celorlalți parteneri de negociere au ridicat semne de întrebare cu privire la posibilitatea de a se mai ajunge la o alianță PNL-USRPLUS-PMP, al cărui scop declarat ar fi fost eliminarea primarilor PSD din Capitală prin alegerile locale din 27 septembrie.

Vlad Voiculescu și Claudiu Năsui au transmis duminică faptul că singura condiție pe care o pun cele două partide în discuțiile cu PNL, pentru crearea unei alianțe la nivel de București, este ca partidul să susțină candidați la primăriile de sector care „să nu fie doar anti-PSD, ci care să nu fi avut vreo legătură solidă cu PSD în ultimii 10-15 ani.”

Luni dimineață, liderul PMP Eugen Tomac a ieșit la rândul său cu o declarație în care a afirmat că „bucureştenii trebuie să ştie că, din păcate, nu vom avea candidaţi comuni la sectoare, nu vor exista liste comune împotriva PSD. Iar asta se întâmplă pentru că în USR unii oameni cu putere de decizie îl urăsc mai mult pe Nicuşor Dan decât PSD şi nu vor accepta un Consiliu General ales de el alături de care să-şi facă campanie”

Newsweek România a contactat toate cele patru părți implicate în negociere, pentru a afla ce s-a întâmplat.

 

Claudiu Năsui: Fără Dan Cristian Popescu și Dan Croitoru de la PNL

Claudiu Năsui, liderul USR București, a negat din start orice acuzație privind faptul că nu l-ar susține pe Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei.

„Noi suntem primii care l-am susținut pe Nicușor Dan, nu există dubii în acest sens. Îl susținem pe Nicușor Dan și susținem și candidaturi comune.

Dar lucrul în care ne-am împiedicat au fost niște susțineri ale PNL, pentru că nu putem să mergem cu anumite persoane, respectiv Dan Croitoru, de la Sectorul 5, care a fost mâna dreaptă a lui Vanghelie și viceprimar al său, și Dan Cristian Popescu, de la Sectorul 2, care a făcut o alianță PSD-PNL”, ne-a declarat Claudiu Năsui.

Liderul USR București a precizat că liberalii au insistat să îl propună pe Dan Cristian Popescu. Acesta din urmă ar fi avertizat deja că dacă pierde susținerea colegilor de partid va candida din partea PSD.

„Popescu pune astfel problema: «nu mai bine câștigați voi cu mine, decât să câștige PSD cu mine?» Prefer să pierd cu un candidat corect, decât să susținem pe cineva greșit.

Dar negocierile continuă cu PNL. Ceea ce e clar este că PMP nu face parte din schema comună de la București”, a confirmat Claudiu Năsui pentru Newsweek România.

Acesta a invocat pretențiile prea mari ale Partidului Mișcarea Populară, în comparație cu scorul din sondaje, în condițiile în care, la București, USR ar avea o intenție de vot aproape dublă chiar și față de PNL.

„Suntem dispuși să avem o paritate de 3 la 3 cu liberalii, chiar dacă nu suntem la scor egal, dar numai dacă adăugăm condiția de integritate.

Pentru că nici nu putem altfel, colegii noștri din filiale nu ar accepta să-l susțină pe Dan Cristian Popescu sau pe Dan Croitoru. Oricine le-ar cere asta, ei nu ar accepta”, a menționat Claudiu Năsui.

Acesta a precizat că totuși este optimist că USRPLUS va ajunge la o înțelegere cu PNL, în condițiile în care există deja susținere la comun pentru Clotilde Armand, de la USR, pentru Sectorul 1, și liberalul Ciprian Ciucu, pentru Sectorul 6.

„Pe sondajele noastre sunt șanse și la Sectorul 4. Dacă ne aliem toți, Daniel Băluță poate fi învins”, a menționat Claudiu Năsui.

Vlad Voiculescu: N-avem nevoie de lecții de „înțelepciune” de la liberali

Liderul PLUS București, Vlad Voiculescu, este mai categoric și a transmis prin Newsweek România un mesaj către Ludovic Orban, în care arată că liderul liberal „ține lecții”, când le-a spus celor de la USRPLUS că prezentarea transparentă a candidaților pe care îi propunem bucureștenilor nu este semn de înțelepciune.

„N-avem nevoie de lecții de «înțelepciune» de la vechea clasă politică, pentru că ne dorim să facem altceva decât au făcut ei în ultimii 30 de ani.

Dacă înțelepciune înseamnă ca la televizor să vorbești de transparență, dar în spatele ușilor închise să tai Bucureștiul ca pe o roată de cașcaval, nu mulțumim.

Dacă înțelepciune înseamnă să punem 2-3 oameni de fațadă care să mimeze opoziția pe la televizor și în realitate să faci înțelegeri cu actuala administrație ca să vă mufați împreună la banul public, nu mulțumim.

Dacă înțelepciune înseamnă că atunci când vezi că nu ești în stare să convingi mai mult de 15% dintre bucureșteni consideri rezonabil să faci alianță cu PSD-ul, nu mulțumim. Niciodată.

Dacă înțelepciune înseamnă să schimbi culoarea gecii din 4 în 4 ani în funcție de cine are șanse mai mari, nu mulțumim.

Am avut dovada înțelepciunii voastre acum 4 ani când i-ați pus Bucureștiul pe tavă PSD-ului, când cu un scor de 13%, atât a luat PNL la consiliul general al municipiului București, ați insistat să nu vă retrageți candidatul.

Vă rugăm, pentru binele bucureștenilor, nu jucați aceeași carte de acum 4 ani și la primăriile de sector”, a scris Vlad Voiculescu.

Liderul PLUS București susține că, potrivit sondajelor, PNL este a 3-a opțiune pentru bucureșteni după Alianța USR-PLUS și PSD, iar declarația lui Ludovic Orban că PNL poate câștiga de unul singur toate sectoarele nu ar avea nicio susținere în cifre.

„Înțelepciune înseamnă să înveți din greșelile trecutului, iar trecutul ne spune că PNL nu a trecut, ca partid, de 15% în București de unul singur în ultimii 15 ani.

Noi chiar ne dorim să scăpăm Bucureștiul de PSD și o spunem de când ne-am înființat și consilierii USR sunt singurii care au făcut opoziție reală acestei administrații catastrofale. Nu au  acceptat să fie viceprimarii primarilor PSD, deși li s-a propus”, a menționat Vlad Voiculescu.

Eugen Tomac: Și Vlad Voiculescu a colaborat cu PSD, în Guvernul Cioloș

Liderul PMP Eugen Tomac susține că partidul pe care-l conduce nu a fost scos de la masa negocierilor, pentru că nici nu ar fi existat o negociere.

„Noi am  propus niște soluții. Dacă ei sunt mai deștepți și cred că singuri vor bate un PSD care aruncă cu nemiluita din banii publici sub pretextul că îi apără pe oameni de COVID, se înșeală.

Mesajul meu a fost direct: am văzut că fiecare partid își lansează candidați proprii. Dacă asta cred ei că este soluția cea mai sigură să scapi de PSD în București, să fie sănătoși.

Când mă întâlneam eu cu Nicușor Dan, nici USR, nici PNL nu voiau să audă de el”, a declarat Eugen Tomac pentru Newsweek România.

Liderul PMP a precizat că partidul său are un portofoliu de 80.000 de voturi în București, „obținute din 2016 până în prezent”, care nu poate fi neglijat și care permite formațiunii să ceară candidați pe liste comune și un candidat PMP la unul dintre sectoare.

„Noi am spus că suntem dispuși să ne așezăm la masă, în mod transparent, să discutăm aceste chestiuni. În rest, Dumnezeu cu mila.

Când pui în coșul comun 80.000 de voturi, nu ai cum să spui: «Domnule, luați-mă și pe mine doar așa».

Noi am propus astfel: candidatul comun la Primăria Capitalei să vină să își facă lista la Consiliului General. PMP îi pune la dispoziție 25 de CV-uri. El își alege din acestea pe cine pune pe lista lui de candidați.

Așa vedeam eu o coaliție convingătoare. Altfel, dacă începem cu găinării...”, a menționat Eugen Tomac.

Liderul PMP a afirmat că, în condițiile în care nu se ajunge la o înțelegere, partidul va avea candidați proprii.

Eugen Tomac consideră exagerată solicitarea USRPLUS de a desemna candidați oameni care nu au avut nici o legătură cu PSD în ultimii 15 ani.

„Pe logica asta, nu ar mai trebui să se discute cu PNL-ul, că acest partid a creat USL. Pe logica asta, domnul Vlad Voiculescu nu mai trebuie să candideze, că a fost în cabinet cu vicepremierul Dîncu de la PSD. Cine e mai pesedist?

Pe principiul ăsta, USR și PLUS trebuie să dea jumătate din membri afară.

Ori discutăm pe ce facem astăzi, ori nu. Noi venim cu o soluție constructivă, să îi  dăm pe toți jos”, a replicat Eugen Tomac.

Teamă de Nicușor Dan

PNL București a decis să nu comenteze modul cum se desfășoară negocierile, până la finalizarea acestora.

Surse din cadrul PNL susțin însă că USR și PLUS nu își doresc cu adevărat ca Nicușor Dan să câștige Primăria Bucureștiului, pentru că din poziția de primar general ar amenința conducerea actuală a USR.

De asemenea, liberalii susțin că cele două partide i-ar critica pe Dan Cristian Popescu și pe Dan Croitoru pentru că la sectoarele 2 și 5 consideră că ar avea mai mari șanse să aibă un rezultat bun la alegerile locale din 27 septembrie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te