Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici.
Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici.
Calul cu cea mai lungă coadă din lume se mândrește cu o podoabă dorsală de 4,12 metri, cu 31 de centimetri mai mult decât precedentul record, depășind chiar și lungimea unui automobil Dacia Sandero.
Horoscopul săptămânal chinezesc al semnului tău animal este aici pentru perioada 26 ianuarie - 1 februarie 2026. Este timpul să încheiem lucrurile, deoarece săptămâna aceasta închide ușa primei luni a noului an calendaristic. Horoscop Zoiac săptămâna 26 ianuarie 1 februarie. Șo
Karpatia Horse Show a strălucit la cea de-a zecea ediție care s-a desfășurat pe Domeniul Cantacuzino din Florești Prahova
„Mamutul”, calul gigant care cântărea cât un Suzuki. Născut în Anglia, calul a ajuns să fie cea mai mare cabalină din lume. La vârsta de patru ani cântărea cât o mașină Toyota Corolla.
Secretele animalului românesc care este foarte rezistent și nu se îmbolnăvește. Există peste 350 de rase de cai în lume, iar România are și ea câteva cu care se mândrește. Dintre acestea, însă, doar una este sută la sută autohtonă: calul huțul.
Xu Zhixian, un cetățean chinez în vârstă de 32 de ani, face o călătorie mai puțin obișnuită spre țara sa de origine. El a pornit din Spania, în 20 februarie 2022, alături de calul său, parcurgând tot traseul călare. Din Spania până în România a parcurs 3200 de km.
Nicolas Wettstein din Ecuador cu calul Altier D’Aurois este sportivul care a demonstrat abilități de excepție la probele de Dresaj, Cross-Country și Sărituri peste obstacole la Karpatia Horse Show 2019.