Adrian Câciu a anunţat că toate pensiile militare vor fi indexate cu 5,1%, pe urmă, în funcţie de nivelul pensiei, „pe acele plafoane, se va veni cu o indexare suplimentară, astfel încât pensiile mici să primească ceva în plus”.

Ministrul Finanţelor a afirmat că inflaţia îi afectează pe cei cu venituri mici şi medii, nu şi pe bogaţi, iar în ceea ce priveşte pachetul social există mai multe simulări, astfel încât persoanele cu venituri mici şi medii să poată fi protejate de această avalanşă a scumpirilor.
Deputatul liberal Ionuţ Stroe a continuat marţi disputa cu ministrul social-democrat al Finanţelor Adrian Câciu pe tema raporturilor dintre stat şi mediul privat, afirmând că angajaţii de la stat nu trebuie confundaţi cu bugetul statului.
Ministrul de Finanţe Adrian Câciu a explicat că va fi un criteriu pentru a obţine amânarea plăţii ratelor la bănci şi anume creşterea cheltuielilor per familie sau creşterea costurilor per companie cu 25%.