După București, nici la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID, a afirmat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. El a spus că soluţia va fi realocarea de doze, atunci când vor fi disponibile.
După București, nici la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID, a afirmat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. El a spus că soluţia va fi realocarea de doze, atunci când vor fi disponibile.
vineri, în prima zi a etapei a doua de vaccinare s-au programat la nivel național 190.000 de oameni, între care 50.000 în Capitală, acolo unde locurile sunt ocupate pentru următoarele 20 de zile, a declarat Victor Gheorghiță, coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că, în ultimii ani, banii Primăriei au fost cheltuiţi pe târguri şi concerte şi nu pe proiecte importante de care Bucureştiul are nevoie.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a explicat că există două proceduri de infringement pe zona de mediu declanşate împotriva României de către Comisia Europeană, iar în orice moment CE poate începe să perceapă penalităţi considerabile.
În județul Ilfov, rata de infectare cu coronavirus a ajuns la 4,71 la mie, cea mai mare din țară. Capitala și județele Timiș și Cluj raportează în continuare o incidență ridicată.
Mai mulți bucureșteni, programați în prima etapă pentru vaccinare anti-COVID la clinica Academiei Române de pe strada Washington, povestesc că nu s-au putut imuniza pentru că nu era nimic amenajat acolo pentru imunizare. Harababura a fost confirmată de clinică, în mod oficial.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București (ISUBIF) au salvat azi doi pui de iepure dintr-un apartament cuprins de flăcări în Capitală, potrivit unui comunicat al instituției.
Bucureștiul sare din nou de 4 infectări la mia de locuitori, iar județul Ilfov, care are cea mai mare incidență din țară, este la 5 la mie. Doar 12 județe mai sunt în zona verde, conform GCS.