Două persoane au murit după ce au fost lovite de gloanţe, vineri, la Paris, a anunţat Parchetul francez, precizând că au fost de asemenea rănite alte patru persoane, dintre care două se află în stare foarte gravă.
Două persoane au murit după ce au fost lovite de gloanţe, vineri, la Paris, a anunţat Parchetul francez, precizând că au fost de asemenea rănite alte patru persoane, dintre care două se află în stare foarte gravă.
Una dintre cele trei femei ucise duminică la Roma de un bărbat înarmat era prietenă cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni. Aceasta a descris-o pe victimă ca „o mamă protectoare, o prietenă sinceră şi discretă”.
Două agresori au deschis focul asupra unor persoane care stăteau la o terasă din Paris. O persoană a fost ucisă şi alte patru au fost rănite.
Trei persoane au fost ucise şi alte trei rănite, duminică, de către o persoană care a deschis focul într-un centru comercial din statul american Indiana, au declarat oficiali locali, relatează AFP.
O persoană a murit şi patru au fost rănite grav, duminică, după mai multe focuri de armă trase într-o biserică, conform anunţului făcut de poliţia din Districtul Orange al statului California, la o zi după atacul din statul New York, transmite AFP.
Cei patru membri ai violentului cland Căldăraș au tras mai multe focuri de armă asupra unei locuințe în care se aflau și patru copii pentru a obține o taxă de protecție de 100.000 de euro
Două persoane au fost ucise pe stradă la Halle, un oraş în estul Germaniei, într-un atac armat ai cărui autori au fugit de la faţa locului, a anunţat poliţia locală, relatează AFP.
Bilanțul final al atacului de marți seara din apropierea Târgului de Crăciun din Strasbourg este de trei morți și 11 răniți.