Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la Botoşani, că ajutorul de stat pentru motorină nu a fost plătit decât pentru primul trimestru al acestui an.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la Botoşani, că ajutorul de stat pentru motorină nu a fost plătit decât pentru primul trimestru al acestui an.
Director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat marți, că prima lună de iarnă pare să nu aducă fenomene severe, dar putem discuta despre scenariul ca iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani.
România trebuie să pună accent pe exportul de produse cu valoare adăugată mare, iar pentru orice ministru al Agriculturii cuvântul secetă va trebui interzis, a declarat, la deschiderea târgului Indagra 2019, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban.
Adrian Oros, propus pentru portofoliul Agriculturii, a fost avizat favorabil de comisiile de specialitate, cu 17 voturi pentru și 7 împotriva. El a declarat la audierile din comisiile din Parlament că România riscă să nu mai poată exporta carne de porc.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a inaugurat luni, la Sibiu, prima Brânzărie din ţară. În cadrul întâlnirii, Daea a vorbit despre cormorani, păsările care l-au făcut celebru din cauza declarațiilor controversate pe care acesta le-a făcut despre păsările iubitoare de pești.
A găsit Ministrul Agriculturii exprimarea corectă.
Vizitele ministrului Agriculturii prin piețe înseamnă doar populism și ipocrizie. La acest sfârșit de săptămână, Petre Daea s-a dat în spectacol la Târgu-Mureș, apoi la Sibiu.
Un raport al USDA (Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite) făcut public pe 20 februarie 2019 estimează că anul trecut producția de porumb a României a fost de 14 milioane de tone, în creștere cu aproximativ două milioane de tone față de 2017.