Timp liber Acidifierea oceanelor, un impact negativ asupra mediului. „Geamănul malefic” al crizei climatice Oceanele lumii sunt într-o stare mai proastă decât se credea, au avertizat luni oamenii de știință, subliniind că o măsurătoare esențială arată că „timpul se scurge” pentru protejarea ecosistemelor marine, scrie The Guardian.
21:00 Israelul vrea negocieri mai ambițioase cu Libanul, sub medierea SUA, afirmă un reprezentant al lui Netanyahu
20:45 Brânză sau iaurt? Nutriționiștii spun care dintre cele două produse este mai benefic pentru organism
20:30 A acceptat o ofertă de muncă online și a pierdut 20.000 de dolari. Cum a fost păcălită femeia din SUA
20:15 Diana Buzoianu convoacă de urgență conducerea Romsilva. Contracte de 28 de milioane de lei, în vizor
20:00 Motorina se ieftinește cu 68 de bani pe litru de la miezul nopții. Efectul se vede imediat la pompă
19:45 Top universități 2026: Harvard pe primul loc, iar primele 12 poziții sunt dominate de spațiul anglo-saxon
19:30 Bicarbonat de sodiu pentru plantele de apartament: când ajută și când poate dăuna frunzelor și rădăcinilor
19:15 Ceuta, luată cu asalt: peste 70.000 de migranți au intrat în 24 de ore, deși autoritățile au fost avertizate
18:55 Topul exclusivist imobiliar în 2026: Cele mai scumpe cartiere din țară și prețul record pe metru pătrat
18:40 Schimbări majore la cardul de sănătate de la 1 septembrie: Noua platformă obligatorie pentru medici
18:25 David Popovici, confesiune după dublul aur de la Paris: Merg la psiholog, e vital să vorbești cu cineva
18:10 Șantier major la Gara de Nord: Primăria Capitalei schimbă canalizarea centenară și îngroapă cablurile
17:55 Florin Șerban a câștigat Leopardul de Aur la Locarno. Triumf major pentru cinematografia românească
17:25 Președintele CCR respinge ferm discuţiile pe dosare cu Bolojan: Dosarele se judecă în cadrul strict legal