
Bugetarii dintr-un domeniu vor primi salarii mai mari cu 50%. Este o categorie uitată de stat
Grupul de bugetari care va primi majorări salariale considerabile. Creșterile pot depăși 50% din salariu.
Grupul de bugetari care va primi majorări salariale considerabile. Creșterile pot depăși 50% din salariu.
Povestea românilor care s-au apucat de facultate la peste 50 ani: „E plăcerea de a învăța”.
Sportivul David Popovici a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de Nataţie pentru juniori de la Bucureşti în proba de 50 metri.
„În doar 6 luni, datoria românilor a crescut cu peste 12,8 miliarde de euro și a depășit 50% din PIB”, arată deputatul USR, Teodor Lazăr.
Proiectul de lege, adoptat cu majoritate de voturi în Camera Deputaților, are ca obiect modificarea Codului fiscal în vederea eliminării neclarităţilor privind interpretarea stabilirii scutirilor pentru clădirile şi terenurile utilizate pentru prestarea de servicii turistice.
Racheta Vega, primul „charter'' spaţial european, a cărei lansare a fost amânată de multe ori din cauza vremii nefavorabile, a reuşit în noaptea de miercuri spre joi să plaseze pe orbită cei peste cincizeci de sateliţi pe care i-a transportat, relatează AFP.