Despre testarea elevilor din România se poate spune că a fost un eșec, multe teste dovedindu-se fals pozitive. Există mai multe explicații pentru care foarte puțini copiii au fost depistați cu coronavirus.
Despre testarea elevilor din România se poate spune că a fost un eșec, multe teste dovedindu-se fals pozitive. Există mai multe explicații pentru care foarte puțini copiii au fost depistați cu coronavirus.
România are analfabeți funcțional care primesc bursă de merit, cel puțin așa reiese dintr-o statistică a Băncii Mondiale.
Profesorii din Europa de est sunt mult mai prost plătiți decât cei din Occident. Cele două mari sindicate din învățământ au anunțat că profesorii afiliați intră în grevă de avertisment miercuri, între orele 11 și 13.
Sorin Cîmpeanu a declarat că deși sunt note mari, rezultatele la examene pot fi surprinzătoare.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a fost coorganizator al celei de-a cincea ediții a conferinței internaționale pe tema viitorului educației, alături de World Academy of Art & Science (WAAS) și World University Consortium.
Comitetul elevilor cere respectarea dreptului la educație și sănătate.
Sindicaliștii din Educație reiau, mâine, acțiunile de protest.
Inspectoratul General al Municipiului București a publicat gradul de vaccinare al personalului din fiecare școală. Statistica este din 7 iunie 2021.