Anisie a participat luni seară la o emisiune la Realitatea Plus, unde a fost întrebată: „I-ați luat în calcul și pe cei care nu au curent electric acasă, deci nu au cum să se conecteze cu tableta la internet? Ce șanse au în fața celorlalți?”
Ministrul Educației a răspuns: „Bineînțeles că s-au luat și astfel de măsuri, încă din perioada în care am fost în situația de urgență și cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea.
Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu Televiziunea Română programul Teleșcoala, program prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale.
Și acum știm cu toții foarte bine că aceste examene s-au desfășurat în condiții foarte bune, nu au existat probleme, pot chiar să spun că au fost organizate mult mai bine decât în anii anteriori și elevii au putut să-și susțină examenele pentru care de altfel s-au pregătit aproape un an de zile”.
După acest răspuns, pe rețelele de socializare și pe unele site-uri, au apărut titluri de tipul „Ministrul Educației le recomandă copiilor fără curent să se uite la Teleșcoala”. În urma dezbaterilor aprinse din onlin, Anisie a ieșit cu precizări pe contul ei de Facebook, anunțând că va depune un proiect de lege pentru sancționarea fake news, iar Ministerul Educației a ieșit pe Facebook cu un comunicat în care a acuzat un fake news.
Ce a spus Anisie ascultați mai jos: