O nouă linie de autobuz în București, în Sectorul 2, după mai multe sesizări trimise de cetățeni. Locuitorii din Sectorul 2 care locuiesc în cartierele Ion Creangă și Baicului vor avea o nouă linie de autobuz.
O nouă linie de autobuz în București, în Sectorul 2, după mai multe sesizări trimise de cetățeni. Locuitorii din Sectorul 2 care locuiesc în cartierele Ion Creangă și Baicului vor avea o nouă linie de autobuz.
Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din Senat și președintele PNL Sector 2 continuă campania „Începem Școala Sănătos”, organizată împreună cu Asociația „Platforma pentru Educație Competitivă” și sprijinită de organizația femeilor liberale din PNL Sector 2.
Zeci de elevi de la mai multe școli din sectorul 2 al Capitalei au avut ocazia să învețe cum iau naștere legile în România, care este rolul Parlamentului, în general, și al Senatului în special, toate acestea în cadrul proiectului Senat Junior, dezvoltat de Senatul României.
Fostul ministru al Educației a fost susținută la șefia organizației de sector de către premierul Florin Cîțu.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că de luni începe distribuţia pentru alte peste 100.000 de tablete pentru elevi.
Ministrul Educației Naționale, Monica Anisie, a solicitat Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) să evalueze toate cele 800 de teze realizate în cadrul Academiei de Poliție pentru a vedea dacă sunt sau nu plagiate.
Inspectoratul Școlar București ar urma să propună luni Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență intrarea în scenariul roșu, a precizat ministrul Educației Monica Anisie.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, duminică, după ce rata de infectare a trecut de 3/1.000 în București, că școlile și grădinițele rămân în scenariul hibrid până la o decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.