EXCLUSIV Universităților private le e rușine cu absolvenții politicieni, refuză să le publice numele

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 10.09.2020 - 14:04
Iluștri anonimi de la "particulare"/FOTO: digi24.ro
Iluștri anonimi de la "particulare"/FOTO: digi24.ro

Sute de miniștri, parlamentari, secretari de stat, directori și șefi mai mici din aparatul de stat românesc au obținut diplome universitare la instituții de învățământ superior recunoscute sub titlul relevant de „fabrici de diplome”. Surpriză, însă, "fabricile" se dau modeste.

SHARE

Universitatea Ecologică, Universitatea „Nicolae Titulescu” și Universitatea „Spiru Haret”, toate din București, sunt instituțiile private de învățământ superior care au un număr impresionant de absolvenți care au reușit să ajungă la vârful statului român.

Fostul ministru de Interne Carmen Dan, de exemplu, a terminat Facultatea de Drept a Universității Ecologice București, examen de licență - iulie 2000. 

Mână dreapta a lui Dragnea a avut nevoie de 11 ani de pentru a obține diploma de facultate – o perioadă de aproape trei ori mai îndelungată decât normal.

Iată alte exemple relevante, despre care a scris Newsweek România aici.

Noul șef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, anterior director adjunct în cadrul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), a terminat Facultatea de Management la Universitatea Ecologică și predă la Universitatea „Titu Maiorescu”. 

Acestea sunt doar câteva dintre personajele relevante despre care a scris Newsweek România, dar numărul lor este mult mai mare, inclusiv în actualul guvern PNL, după cum au arătat și alte publicații.

Când o instituție de învățământ are astfel de performanțe, se laudă pe oriunde poate cu absolvenții de top, tocmai pentru a atrage alți studenți. Practica e întâlnită la marile universități private din Occident. De exemplu, Universitatea Harvard, din SUA, are 134 de absolvenți miliardari. 

Universitatea Yale se mândrește că cinci absolvenți de-ai săi au ajuns președinți ai Statelor Unite și că 17 au devenit judecători ai Curții Supreme.

Nu același lucru se întâmplă în România

Newsweek România a cerut Universității Ecologice, Universității „Nicolae Titulescu” și Universității „Spiru Haret” să comunice lista completă a absolvenților care au obținut, ulterior absolvirii, funcții importante în instituțiile statului român sau în mediul privat.  

Universitatea Ecologică nu ne-a răspuns. 

Universitatea „Spiru Haret” s-a ascuns în spatele noilor regulamente privind protecția datelor personale, deși tot ce am cerut a fost doar numele absolvenților, care sunt oricum persoane publice.

În plus, consideră că succesul absolvenților, pus între ghilimele chiar de către reprezentanții universității, nu este relevant pentru calitatea școlii pe ansamblul său.

„Cu privire la relevanța «listei» solicitate de dumneavoastră în evaluarea unei universități, prin raportare la «succesul absolvenților», vă facem cunoscut că indicatorul inserția absolvenților pe piața muncii, din punct de vedere profesional și ocupațional, constituie un vector monitorizat și evaluat periodic de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior”, ne-a comunicat Universitatea „Spiru Haret”.

Cu alte cuvinte, în traducere, mergeți dumneavoastră la alt ghișeu.

Similar a reacționat și Universitatea „Nicolae Titulescu”. 

„Am analizat cererea şi în raport de aspectele expuse de dumneavoastră, Universitatea «Nicolae Titulescu» nu poate furniza aceste informaţii motivat de următoarele considerente:

1.  Ţinând seama de categoriile de date cu caracter personal solicitate de dumneavoastră, de natură, domeniul de aplicare, contextul şi scopurile prelucrării, Universitatea Nicolae Titulescu este responsabilă de prelucrarea datelor personale atât ale actualilor studenţi, cât şi ale foştilor studenţi, în conformitate cu dispoziţiile  REGULAMENTULUI nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date  

2. Conform art. 28 alin. 1 din  REGULAMENT, în cazul în care prelucrarea urmează să fie realizată în numele unui operator, operatorul recurge doar la persoane împuternicite. Publicaţia Newsweek nu face parte din categoria  persoanelor împuternicite de  Universitatea Nicolae Titulescu să prelucreze datele cu caracter personal ale absolvenţilor.

În opinia  Universității Nicolae Titulescu, siguranţă datelor cu caracter personal ale studenţilor, absolvenţilor, cadrelor didactice şi angajaţilor este mult mai importantă decât vizibilitatea publică a instituţiei”, a fost răspunsul primit de Newsweek România

Așadar, nu vor să se știe ce studenți au făcut performanță după ce au absolvit. Răspunsul la întrebarea „De ce?” este evident.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te