vineri 14 noiembrie
EUR 5.0839 USD 4.3783
Abonează-te
Newsweek România

Universitatea de Vest din Timișoara, dispusă să susțină studenții și cercetătorilor refugiați

Data publicării: 26.02.2022 • 17:28 Data actualizării: 28.02.2022 • 14:59
Universitatea de Vest își arată susținerea umanitară față de studenții și profesorii refugiați  / debanat
Universitatea de Vest își arată susținerea umanitară față de studenții și profesorii refugiați / debanat

Universitatea de Vest din Timișoara a reacționat după invadarea Ucrainei condamnând „războiul sub orice formă”.

„Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara consideră că libertatea, pacea și democrația nu sunt câștiguri definitive ale societăților contemporane, indiferent de țară, fiind datoria noastră de cetățeni cu drepturi și obligații politice și a societăților noastre, întemeiate pe supremația dreptului, să milităm și să participăm activ la apărarea acestor valori fundamentale ale lumii libere.

Condamnăm războiul, sub orice formă. Suntem solidari cu vocea unitară a țărilor membre ale Uniunii Europene, care consideră că în acest moment, tensionat pentru securitatea mondială, este importantă sprijinirea Ucrainei și a poporului ucrainean. Susținem cu tărie integritatea și suveranitatea Ucrainei și transmitem mesajul nostru de încurajare și solidaritate tuturor ucrainenilor.

Comunitatea academică a UVT apreciază că solidarizarea față de pericolele extreme prin care trec în aceste zile locuitorii Ucrainei este un gest umanitar și esențial, în spiritul democrației și a valorilor lumii libere. Mai mult, dorința noastră de încheiere a oricăror conflicte și de reinstaurare a climatului de pace este vital să fie sprijinită concret, inclusiv prin mijloacele care ne stau la dispoziție, prin susținerea umanitară a studenților și cercetătorilor care se refugiază din calea atacului, ajungând în România”, potrivit unui comunicat.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea a spus: „România, ca țară membră a NATO și UE, este solidară cu victimele războiului și contribuie, prin mesaje, gesturi și resurse disponibile, la sprijinirea victimelor conflictului, susținând permanent încetarea oricărei forme de război în teritoriile învecinate cu spațiul UE.

Vom acorda și noi, comunitatea academică a UVT, la rândul nostru, o susținere deschisă, cu caracter umanitar, destinată studenților și cercetătorilor care se refugiază din Ucraina, ca un semn de civilizație europeană și de compasiune umană pentru victimele civile ale conflictului nedrept declanșat împotriva Ucrainei.”

Mai multe articole din secțiunea Educație
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră