"Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziţie în ţară în clasamentul UI GreenMetric 2022 (https://greenmetric.ui.ac.id/rankings/overall-rankings-2022) dat publicităţii la începutul acestei săptămâni. Potrivit clasamentului, UBB ocupă locul 1 la nivel naţional dintre cele 11 universităţi româneşti incluse în clasament, scorul total de 7.445 de puncte reprezentând o creştere semnificativă faţă de cel înregistrat în anul 2021 (6.775 de puncte). Noul clasament aduce o creştere semnificativă şi la nivel internaţional, UBB ocupând poziţia 228, faţă de poziţia 287 înregistrată în anul 2021, dintr-un număr total de 956 de universităţi din 80 de ţări", se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii UBB.
Realizat anual începând din 2010, clasamentul internaţional UI GreenMetrics ierarhizează universităţile lumii în funcţie de şase indicatori principali, legaţi de dezvoltarea sustenabilă şi schimbările climatice: infrastructură, transport, investiţii legate de conservarea energiei şi resurse regenerabile, managementul deşeurilor şi al apei.
Citește și: Cu 649,9 milioane lei moldoveneşti mai mult la bugetul Ministerului Apărării din Republica Moldova
"Mă bucur că la sfârşit de an, dincolo de prima poziţie în ţară în al şaptelea an consecutiv în rankingurile academice internaţionale ale universităţilor (sumarizate în Metarankingul Universitar), UBB se profilează şi ca un actor performant în paradigma dezvoltării sustenabile. Am propus Programul 'UBB Goes Green' cu câţiva ani în urmă, UBB crescând de atunci an de an sub acest aspect, ajungând întâi pe podium, apoi pe locul 1 în ţară, cu o performanţă tot mai mare la nivel internaţional.
Citește și: Guvernul Austriei, taxat de presă: „A șantajat restul Uniunii Europene şi a atras furia asupra sa”
Acest lucru nu este întâmplător, UBB fiind confirmată ca prima universitate din ţară în domeniu şi în rankingul dezvoltării sustenabile QS 2023 (https://news.ubbcluj.ro/ubb-performanta-si-in-relatia-academica-cu-mediul-si-societatea/), mai comprehensiv decât UI GreenMetric 2022. O universitate world-class trebuie să exceleze în primul rând academic, dar în lumea modernă sustenabilitatea trebuie să-i coloreze toate misiunile (educaţie/cercetare/relaţia cu societatea) şi activităţile administrative, iar la UBB acest lucru se întâmplă deja, ceea ce mă bucură", a declarat rectorul UBB, prof univ dr Daniel David, citat în comunicatul menţionat.
UBB este universitatea cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 441 de ani - 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din ţară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 11 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de şapte ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor.
În plus, de mai mulţi ani, UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30.000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală / augmentată / mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).
Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, a primit distincţia europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianţei universităţilor europene EUTOPIA, potrivit Agerpres.