Sindicate: Testarea elevilor, în familie. Majoritatea profesorilor vor refuza să le administreze

DE Alex Darvari | Actualizat: 13.11.2021 - 13:14
Sindicate: Testarea elevilor, în familie. Majoritatea profesorilor vor refuza să le administreze

Cele două organizaţii sindicale subliniază că Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri a cerut ca testele elevilor să fie efectuate în familie.

SHARE

Testarea elevilor trebuie făcută în familie, altfel unităţile de învăţământ vor deveni focare de infecţie, iar cele mai multe cadre didactice oricum vor refuza să administreze elevilor testele de salivă, se menţionează într-un comunicat remis sâmbătă de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi de Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret", cele două federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar.

Citește și: Lista școlilor și grădinițelor unde se fac cursuri față în față. 5000 de unități sunt în online

FSLI şi FSE  "solicită Guvernului României să dispună Ministerului Sănătăţii să reevalueze Instrucţiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ. Acest act administrativ cu caracter normativ va avea drept efecte blocarea activităţii unităţilor de învăţământ şi transformarea acestora în focare de infecţie. Cele două federaţii consideră că aceste teste pot fi foarte uşor făcute de către părinţi, aceştia urmând să comunice posibilele cazuri de infectare. (...) Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie consideră în continuare că este nevoie de testare, însă aceasta trebuie făcută în familie. Astfel, s-ar asigura şi un prim triaj, deoarece copiii bolnavi nu ar mai intra în contact cu colegii şi nu ar mai putea transmite virusul", se precizează în comunicat.

Citește și: Mai puține cazuri de COVID, dar un număr încă foarte mare de morți în ultimele 24 de ore, în România

"Menţionăm că inclusiv Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri a solicitat ca testele să fie făcute în familie, prezentând dezavantajele administrării acestora în şcoli: 1. copiii cu infecţie intră în colectivitate şi astfel este anulat rolul principal al screening-ului, acela de identificare a infecţiei înainte de intrarea copiilor în colectivitate, astfel încât colegii să poată continua cursurile cu prezenţă fizică. 2. administrarea testelor necesită existenţa acordului informat al părintelui 3. clasele necesită dezinfecţia riguroasă, în cazul apariţiei unui caz pozitiv. 4. în izolator pot fi prezenţi simultan mai mulţi elevi cu test pozitiv. 5. colegii de clasă ai unui copil depistat pozitiv în clasă vor fi consideraţi contacţi direcţi, deoarece au stat împreună fără mască în spaţiu închis, şi vor trebui să treacă în on-line. 6. colectarea testelor folosite, în special a celor pozitive, trebuie să se facă în condiţii de siguranţă", potrivit comunicatului FSLI şi FSE 

Reprezentanţii sindicali ai angajaţilor din învăţământ atrag atenţia că majoritatea cadrelor didactice vor refuza să administreze elevilor testele de salivă, iar angajaţii din învăţământ nu pot fi constrânşi să efectueze aceste proceduri.

"Având în vedere opiniile prezentate de specialişti şi faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare, niciun salariat din învăţământul preuniversitar nu poate fi constrâns să realizeze această testare, nu trebuie să surprindă faptul că cele mai multe cadre didactice vor refuza efectuarea acestor testări. În cazul în care Guvernul României nu va interveni pentru corectarea anomaliilor din această Instrucţiune, iar asupra cadrelor didactice se vor face presiuni pentru a se implica în testarea elevilor, conform numeroaselor semnale pe care le primim, acestea sunt hotărâte să protesteze", se precizează în comunicat.

Astfel, cele două organizaţii sindicale solicită Guvernului să anuleze urgent măsura emisă de Ministerul Sănătăţii privind testarea elevilor de către angajaţii unităţilor de învăţământ.

"Solicităm Guvernului României să intervină de urgenţă pentru anularea Instrucţiunii emise de Ministrului Sănătăţii în condiţiile în care aceasta nu poate fi aplicată în unităţile de învăţământ, întrucât nu sunt pregătite pentru a gestiona deşeurile medicale periculoase, aşa cum prevede Ordinul nr. 1226/2012. Subliniem că personalul din unităţile de învăţământ nu a avut niciodată tangenţă cu Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi dintr-o dată li se cere să le cunoască şi să le aplice, existând şi riscul suportării unor sancţiuni dacă nu le respectă. Şcoala nu e unitate sanitară, în sensul Ordinului nr. 1226/2012 şi nici nu poţi transfera personalului şcolii atribuţii rezultând din acesta", se menţionează în comunicat.

FSLI şi FSE " apreciază că în interiorul unităţilor de învăţământ testele vor putea fi administrate doar de personalul medical.

"Ţinând cont de pericolul la care ar fi supuşi angajaţii, care nu beneficiază nici măcar de echipament de protecţie, considerăm că aceste testări, dacă se organizează în unitatea de învăţământ, pot fi făcute doar de către personal medical calificat. În plus, testările vor afecta grav actul educaţional deoarece, ţinând cont de numărul mare de elevi, nu au cum să se realizeze într-un timp scurt, ceea ce ar conduce la blocarea procesului de predare-învăţare", potrivit comunicatului.

Totodată, cele două sindicate estimează că puţini părinţi vor accepta să-şi trimită copiii la şcoală în ziua testării fără ca aceştia să ia masa de dimineaţă acasă.

"O altă problemă pe care o semnalăm este legată de momentul în care se fac aceste teste. Potrivit instrucţiunii, elevii (înţelegem că actul nu vizează şi preşcolarii) trebuie să "evite consumul de alimente/băuturi cu cel puţin o oră înainte de efectuarea testului, în funcţie de prevederile producătorului". Dacă s-ar ţine cont de această prevedere, ar însemna că toţi copiii ar trebui să nu mănânce şi să nu bea nimic înainte de a ajunge la şcoală. Suntem curioşi şi noi câţi părinţi vor accepta să-şi trimită la şcoală copiii în aceste condiţii!", notează cele două organizaţii sindicale în comunicat. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te