Modificări în programul ”Săptămâna verde”. Părinții sunt direct vizați. Ce pot să facă

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 25.10.2023 - 21:28
Elevii vor merge mai aproape de natură Foto: profimedia Images - rol ilustrativ
Elevii vor merge mai aproape de natură Foto: profimedia Images - rol ilustrativ

Ministerul Educației a lansat în consultare publică metodologia de organizare a programului școlar ”Săptămâna verde”. Față de anul trecut au apărut unele modificări ce-i vizează direct pe părinți.

SHARE
Ministerul Educației a lansat în consultare publică noua metodologie privind organizarea programului școlar ”Săptămâna verde”. Această perioadă este folosită pentru formarea unor comportamente responsabile față de mediul înconjurător. 
 
Însă, multe școli organizează, cu ocazia acestei săptămâni, excursii în natură. Unele sunt foarte departe de localitățile unde învață sau locuiesc copiii, ceea ce necesită un efort financiar suplimentar din partea părinților. Din acest motiv, de această dată, sunt implicați și ei. 

Modificări în programul ”Săptămâna verde”. Părinții sunt direct vizați. Ce pot să facă

”Principalele modificări, față de anul trecut, vizează următoarele aspecte:
 
 Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului prin asociația de părinți cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare.
 
 
 Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți și/sau gestionarea fondurilor asociației de părinți utilizate în derularea programului „Săptămâna verde”, a transmis Ministerul Educației.
 
 
În metodologie se mai precizează că, ”orice deplasare în afara unităţii de învăţământ trebuie să aibă un caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale preșcolarilor/elevilor pe durata întregului program (5 zile sau mai mult)”.
 
De asemenea, ”sunt interzise deplasările în afara localității, care presupun costuri pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare”. 
 
Vedeți aici documentul metodologiei programului ”Săptămâna verde”:

Metodologie Saptamana Verde Proiect by Valeria Cupa on Scribd


Cum văd părinții această schimbare

Dacă până acum, părinții finanțau excursiile elevilor în natură, acum, acest lucru este trecut și în metodologie ca o posibilitate de a face acest lucru. 
 
Cu toate acestea, textul poate fi interpretat greșit și astfel se pot isca diverse nemulțumiri legate de acest subiect. 
Zeno Șuștac, fondatorul grupului ”Părinții elevilor din România” a explicat că această metodologie este  ”alambicată” și ”nu aduce plusvaloare activităților de protejare a mediului!”
 
Zeno Șuștac Foto: Facebook
 
 
”Mută povara financiară a programului către părinți ( deși cuvântul folosit este "pot", se va citi "vor"). Părinții fără putere financiară nu vor putea susține, se va ajunge la segregare pe criterii financiare”, a explicat Zeno Șuștac pentru Newsweek.
 
Zeno Șuștac  este avocat, expert european în domeniul medierii, conflictolog, doctor în filosofie, scriitor în domeniul Rezolvării Alternative a Disputelor, coordonator & fondator al grupului "Părinții Elevilor din România", autor al satirei educaționale "Alandalia".
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te