Guvernul italian reduce numărul profesorilor și al personalului auxiliar din școli, pe fondul scăderii natalității. Decizia a stârnit proteste din partea sindicatelor, directorilor și opoziției, transmite Reuters.
Guvernul italian reduce numărul profesorilor și al personalului auxiliar din școli, pe fondul scăderii natalității. Decizia a stârnit proteste din partea sindicatelor, directorilor și opoziției, transmite Reuters.
Președintele României ia atitudine după incidentele sângeroase din unitățile de învățământ de la Bistrița și Pitești, calificând actele de violență drept semnale de alarmă majore care cer măsuri imediate de siguranță pentru elevi.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, se poziționează ferm împotriva proiectului privind obligativitatea uniformelor în școli. Acesta le cere deputaților să voteze contra inițiativei, argumentând că decizia trebuie să aparțină comunității locale și părinților, nu să fie dictată prin lege.
În numele creșterii siguranței participanților vulnerabili la trafic, în premieră, într-o țară UE, părinții nu își vor mai putea duce copiii cu mașina până în poarta școlii, de la 1 octombrie 2026, dacă autoritățile locale decid acest lucru.
Guvernul a aprobat, vineri, alocarea unei sume de peste 800 de milioane de lei (aproximativ 157,4 milioane euro) pentru Programul pentru şcoli al României de care beneficiază 1.864.474 preşcolari şi elevi în anul şcolar 2026-2027.
Guvernul francez va continua să promoveze interzicerea utilizării telefoanelor mobile în licee odată cu reluarea cursurilor în septembrie. Totuși, părerile sunt împărțite despre șansele de succes a noii măsuri.
Aproape 130 de şcoli nu organizează simularea pentru Evaluarea Naţională, ca urmare a boicotului profesorilor, anunţă vineri Ministerul Educaţiei.
Fostul ministru de Externe PSD care a adus Centrul cultural rus în România, Titus Corlățean, actual senator social-democrat, este acuzat de Ucraina de dezinformare în ceea ce privește închiderea mai multor școli cu predarea în limba română din această țară.