De ce sistemul Kiss&Ride este greu de respectat în București. Sunt de vină doar părinții?

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 12.10.2023 - 17:53
Sistem kiss and ride la o școală din Sectorul 6 Foto: facebook/ Primăria Sectorului 6
Mașini pe trotuar în zona unei școli din Sectorul 6 Foto: Facebook

Școlile din București ajung motiv de blocaje rutiere la primele ore ale dimineții, în fiecare zi. Vara sau iarna, elevii sunt aduși de părinți cu mașina. Fiecare încearcă să-și lase copilul cât mai aproape de intrare, cât mai în siguranță.

SHARE

De regulă, traseul către locul de muncă al bucureștenilor include și școala sau grădinița unde învață copilul. Și sunt puțini care aleg să folosească transportul în comun. Astfel că la porțile unităților de învățământ din Capitală sunt ambuteiaje de câteva ori în fiecare zi. 

Momentan, doar câteva școli din București au sistem kiss&ride pentru a evita blocajele din orele de intrare la ore sau de ieșire, după caz. Ceilalți părinți se descurcă cum pot. 

De ce sistemul Kiss&Ride este greu de respectat în București. Câtă vină au părinții de fapt

În București sunt școli ”bune” și școli unde îți înscrii copilul doar dacă nu ai de ales. Mulți fac eforturi pentru a-și duce copiii la școlile ”bune”. 

Unele dintre acestea au sisteme kiss & ride, adică părinții opresc mașina în fața școlii, copiii coboară, îi preiau paznicii sau alte persoane desemnate să facă această activitate, îl duc în siguranță în școală, iar părinții pleacă mai departe. Totul durează cel mult 20 de secunde.

 

Însă acest sistem nu este implementat pentru toate școlile din Capitală. Astfel că în cele mai multe cazuri părinții vin cu mașina, parchează unde apucă, dau copilul jos, îl duc până la poartă, apoi așteaptă mesajul de confirmare că a ajuns în clasă. 

Abia apoi părintele pleacă mai departe. Se pierd astfel cel puțin între 5-7 minute pentru fiecare elev. Timp în care, din spate vin alte mașini, iar în scurt timp totul se blochează. Părinții devin nervoși, cloacsonează, se ceartă, uită că sunt în fața unei școli. 

Citește și: Cum arată cea mai modernă școală din România. Normalitatea e o raritate pentru învățământul românesc

De multe ori doar poliția îi mai poate despărți. Iar aceste episoade se repetă zilnic. 

Însă nu numai părinții sunt ”vinovați” pentru aceste scene. Întreg sistemul generează acest fel de abuteiaj. 

Kiss&ride pe trotuar printre oameni

În fiecare zi scenariul este același la o școală din Sectorul 6, una dintre cele mai mari. Este liceu teoretic cu clasele 0-XII, însă mai are și o grădiniță și acum este aproape finalizată și o creșă. 

Este una dintre cele mai mari unități de învățământ din acest sector. Iar amplasarea ei permite sistemul kiss &ride fără să fie nevoie de ”stâlpișori” sau de cine știe ce investiții ale autorităților locale. 

Însă în fiecare dimineață, în fața școlii este un vacarm de nedescris. Părinții presați să nu întârzie la serviciu se blochează unii pe ceilați în fața școlii. La aceste mașini se adaugă și cele care vin din parcările blocurilor de lângă școală pentru că momentan este singua ieșire spre bulevard. 

Scena se repetă peste câteva ore când părinții vin să-i ia pe copii de la școală sau grădiniță. Pentru că nu ies toți în același timp, în fața școlii se strâng foarte multe autoturisme. 

Între timp, ajung și mașinile cu materiale de construcții pentru creșă dar și microbuzele care îi duc pe copii la after school-urile private. 

Și dacă dimineața mai vine poliția pentru a dirija traficul, după-amiaza fiecare se descurcă cum poate. Cu nervi și stres, cu urcat pe trotuar din cauza mașinilor parcate ilegal pe o bandă. 

Unii au semnalat poliției situația, însă se pare că nu s-a rezolvat nimic având în vedere că mașinile tot acolo sunt parcate. 

Citește și: Rămași fără corn și lapte, elevii dintr-o comună din România sunt susținuți de autoritățile locale

De ce se face de fapt aglomerație lângă școli

Când ai copii vrei să-i duci la cele mai bune școli. Iar acestea trebuie să îndeplinească mai multe criterii, în opinia părinților: să aibă profesori buni, să aibă rezultate bune la diverse concursuri, să aibă terenuri/săli de sport, să aibă diverse sisteme de singuranță și, mai ales, să fie cât mai departe de periferie. 

Dar de cele mai multe ori acest lucru înseamnă că sunt departe de casă. În fiecare an ”aflăm” că părinții ”iar” și-au făcut viză de flontant pe lângă școala ”x” sau ”Y”. 

Dar acest lucru se întâmplă pentru că ei nu sunt arondați școlii preferate. Adică nu locuiesc pe străzile din perimetrul școlii. 

Dacă la o școală ar merge doar copiii din zona acesteia, atunci nu s-ar mai produce ambuteiaje. Dar în cele mai multe cazuri situația nu este așa. 

Astfel că de fiecare dată trebuie găsite soluții ca cei mici să ajungă la timp la ore. 

Sunt rare cazurile în care este folosit transportul în comun. Iar acest lucru se întâmplă pentru că și autobuzele se blochează în trafic. Alternativa rămâne mașina personală.

Și nu se mai poate considera un moft. Pentru că pe aplicațiile de navigație, se transmit rute alternative dacă undeva este traficul blocat. iar cu autobuzul sau tramvaiul nu se poate schimba traseul. 

Iar acesta este unul dintre cele mai ”plauzibile” motive pentru care porțile școlilor sunt blocate de mașini dimineața. 

Un alt motiv este că pe străzile care duc spre școală, cum este cazul acestui Liceu din Sectorul 6, oamenii care locuiesc în zonă parchează pe stradă. Astfel, șoferii circulă cu mașinile pe trotuar, punând în pericol siguranța elevilor care circulă pe acolo. 

În București, doar două școli au deja funcțional sistemul kiss&drive. Alte câteva ar putrea avea în curând. 

Potrivit planului de școlarizare aprobat pentru anul școlar 2023-2024, sunt 315.020 de locuri în unitățile de învățământ din Municipiul București. Conform datelor oficiale, în Capitală sunt școli și licee în care învață peste 2.100 de elevi.

La nivel național, au început școala pe 11 septembrie aproape 3 milioane de elevi.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te