Concurență mare la UMF Iași. Medicina dentară și cea militară în topul specializărilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) organizează duminică, 26 iulie 2026, concursul de admitere prin test grilă pentru programele de licență.
În total s-au înscris 2.010 candidați, cu peste 300 mai mulți decât în anul 2025, când au fost înregistrați 1.709 candidați. Raportat la cele 950 de locuri bugetate scoase la concurs, interesul candidaților rămâne ridicat, concurența variind în funcție de programul de studii.
La nivel național, una dintre cele mai mari competiții din acest an s-a înregistrat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care a anunțat un nou record de înscrieri la admiterea 2026. Instituția a înregistrat 6.916 candidați pentru 1.947 de locuri, cu peste 3.000 de candidați mai mult față de sesiunea precedentă, confirmând interesul ridicat pentru studiile medicale.
Ce specializări au fost cele mai căutate
Și în acest an, la UMF Iași, Medicina rămâne programul de studii cu cei mai mulți candidați, fiind înregistrate 1.034 de înscrieri pentru 450 de locuri bugetate, ceea ce înseamnă o concurență de 2,30 candidați pe loc. Cea mai mare concurență se înregistrează la Medicină Dentară, unde 349 de candidați concurează pentru 90 de locuri bugetate, rezultând 3,88 candidați pe loc.
Citește mai mult pe Ziarul de Iași.