Luni și marți a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, iar miercuri proba de evaluare a competențelor digitale.
Peste 30.200 de absolvenți de liceu (peste 18.200 de candidați din promoția curentă, iar circa 12.000 de candidați - din promoțiile anterioare) s-au înscris la sesiunea a doua a Bacalaureatului. Aceștia vor susține întreg examenul sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.
Bacalaureat 2025- sesiunea de toamnă. S-au înscris 30.200 de absolvenți. Ce probă susțin azi?
Dintre candidații înscriși, peste 5.000 vor susține și probele de evaluare a competențelor.
„Evaluarea competențelor lingvistice pentru limba română, limba maternă și limba modernă, precum și a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeași specialitate din unitatea de învățământ).
În situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectați din alte școli”, afirmă Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat remis presei.
Potrivit sursei citate, rezultatele obținute de fiecare candidat la probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulație internațională se exprimă prin stabilirea nivelului de competență corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene (altfel spus, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins).
Citește și: Încep probele de evaluare a competențelor la Bacalaureat. Ultima șansă de a promova examenele
Prima probă scrisă - cea la Limba și literatura română - se va susține pe 11 august, iar pe 12 august, proba obligatorie a profilului.
Pe 13 august va avea loc proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă pe 14 august.
Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor vor avea loc pe 18 august.
În zilele de 19 și 20 august va continua vizualizarea lucrărilor scrise și se vor putea depune contestații.
Pe 26 august este programată afișarea rezultatelor finale.
Citește și: Peste un sfert dintre elevii de clasa a XII-a au picat la Bacalaureat 2025, înainte de contestații
Procentul de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat după rezolvarea contestațiilor este de 76,5%.
După soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% - de la 74,3% la 76,5% - în toate promoțiile, față de 78,2% în sesiunea iunie-iulie 2024.