Mădălina Ion, consultant financiar: Argumente în favoarea persoanelor care citesc

DE Mădălina Ion | Actualizat: 22.02.2020 - 08:37
Mădălina Ion, consultant fiscal
Mădălina Ion, consultant fiscal

Când este vorba despre impactul cititului asupra unei persoane cred că toți ne dăm seama că o persoană „citită“ este, în primul rând, o persoană cu care îți face plăcere să porți o conversație.

SHARE

O astfel de persoană nu doar că știe să transmită un mesaj (și nu să facă gălăgie), dar știe și când să se oprească, spre deosebire de cei ce au o „spoială de cultură“, care nu pot fi opriți din monologul lor, vorbesc fără pauză, probabil din dorința de a-ți demonstra că, totuși, știu și ei ceva.

Dar această părere este personală. În calitate de tutor cu peste 15 ani de experiență, pot spune că există o diferență evidentă între persoanele care citesc cu regularitate și cele care citesc ocazional sau deloc.

Prin natura cursurilor pe care le predau, interacționez cu persoane care au un înalt nivel de pregătire academică.

Studenții mei sunt persoane care au cel puțin o pregătire universitară. Niciodată nu intră în discuție capacitatea lor intelectuală.

Totuși, mereu remarc o diferență clară între cei ce citesc cu regularitate și cei ce citesc ocazional sau mai rar. Iar, când vorbesc despre „citit“ nu mă refer la cititul de post ări de pe „social media“, ci la cititul unor lucrări/
opere indiferent dacă acestea sunt cărți/articole de dezvoltare personală sau profesională sau chiar romane beletristice.

Diferența se vede nu doar când este vorba despre vocabular și despre cunoștințele gramaticale, dar eu am observat că cei ce citesc cu regularitate se disting prin:

- puterea de a rămâne atenți mai mult timp - aceștia nu obosesc după ce citesc primul paragraf dintr-un text;

- fac conexiuni rapide – probabil că cititul îi ajută să-și exerseze mai bine și memoria, să-și organizeze mai bine cunoștințele și nu este de mirare că aceștia găsesc mult mai repede legăturile dintre concepte;

- fac conexiuni mai precise – căci nu de puține ori mi s-a întâmplat ca o persoană, din dorința de a arata că știe mai mult, să interpreteze greșit un text, bazându-se probabil pe fler sau pe false informații;

- sunt mai ușor de înțeles atunci când explică ceva – ceea ce poate fi o consecință a celor de mai sus, dar poate fi și rezultatul exercițiului susținut.

În consecință, aceștia își găsesc mai ușor argumentele, nu cad în capcana „știrilor false“, știu să le aleagă pe acelea corect documentate.

Probabil că toate cele remarcate de mine îi ajută pe cei ce citesc cu regularitate să se remarce și prin atitudinea lor în fața examenelor. Aceștia, deși foarte serioși, sunt mai relaxați, poate că sunt mai încrezători în forțele proprii.

Pe de altă parte, probabil că cei ce citesc cu regularitate o fac pentru că sunt curioși, pentru că vor să afle mai multe și atunci este evident că aceștia își doresc mai mult să învețe.

Citește și

România a pierdut lupta cu lectura. Ce se mai poate face

Claudia Osiceanu, profesor de limba română: Să citim sau să nu?

_______________

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te