Elveția a reușit să negocieze cu Trump reducerea taxelor vamale de la 39% la 15%. Ce trebuie să facă în schimb
Elveția a reușit să negocieze cu Trump reducerea taxelor vamale de la 39% la 15%, după ce companiile elevețiene au promis că vor investi 200 de miliarde de dolari în SUA.
Elveţia şi Statele Unite au încheiat un acord de principiu prin care se reduc drepturile vamale americane asupra importurilor elveţiene de la 39% la 15%, au anunţat, vineri, guvernele celor două ţări, informează News.ro, citând Reuters.
Citește și: FMI crește prognoza globală, dar avertizează asupra riscurilor fiscale. Unde se află Europa
Elveția a reușit să negocieze cu Trump reducerea taxelor vamale de la 39% la 15%. Ce trebuie să facă în schimb
Conform acordului, care trebuie finalizat până în primul trimestru al anului 2026, companiile elveţiene vor investi 200 de miliarde de dolari (172 de miliarde de euro) în Statele Unite până la sfârşitul anului 2028, dintre care cel puţin 67 de miliarde în anul viitor, potrivit Casei Albe.
„O mare parte din aceste investiţii vor fi realizate de industria farmaceutică. Şi aceasta le-ar fi făcut oricum, deoarece pentru aceşti actori este important să se apropie de piaţa lor principală şi de clienţii lor, fie că este vorba de Statele Unite, fie de China”, a comentat ministrul elveţian al economiei, Guy Parmelin, în emisiunea Forum de la RTS.
Citește și: Un nou pumn în inima economiei Rusiei. India îi promite lui Trump că nu va mai cumpăra petrol rusesc
Elveţia s-a angajat, de asemenea, să scutească de taxe vamale contingente mici de carne de vită, bizon şi păsări de curte americane.
Potrivit Helene Budliger Artieda, directoarea Secretariatului de Stat pentru Economie, reducerea la 15% va intra în vigoare în zilele sau săptămânile următoare, până când vama americană îşi va ajusta procedura.
În august, administraţia Donald Trump a impus ţării o suprataxă de 39% asupra produselor elveţiene exportate în Statele Unite, una dintre cele mai mari rate instituite de Washington asupra partenerilor săi comerciali.