marți 14 octombrie
EUR 5.0879 USD 4.4034
Abonează-te
Newsweek România

Anisie: În toamnă, elevii ar putea învăța prin rotație. Și în corturi ori containere amenajate

Data publicării: 08.06.2020 • 23:12 Data actualizării: 10.06.2020 • 14:55

Ministrul Monica Anisie a explicat, luni seară, la B1 TV, că dacă temerile experților se adeveresc și lumea va fi traversată de un nou val de COVID-19, elevii ar putea veni prin rotație la școală, din toamnă, când este programată redeschiderea.

Totuși, demnitara a subliniat că acesta este doar unul dintre scenarii și a precizat că evaluările compară și situația din alte țări, unde, spre exemplu, copiii desfășoară orele de curs în containere amplasate în curte.

Ministrul Educației a discutat și despre situația examenelor finale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, potrivit B1tv.

„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educației, printre care și acesta, iar în această perioadă vom analiza și alte propuneri, dar ne vom uita și la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că și acolo s-au confruntat cu aceeași situație cu care ne confruntăm și noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii.

Să știți că sunt state în care au fost găsite soluții, în care au fost aduse în curtea școlii containere sau corturi, în așa fel încât să se realizeze această distanțare fizică.Vom analiza și noi în cadrul ministerului și să sperăm, totuși, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie.

Ministrul Educației a afirmat că „la momentul acesta trebuie să privim lucrurile și din perspectiva a ceea ce epidemiologii susțin, și anume faptul că, în toamnă, ne-am putea confrunta cu o nouă serie de îmbolnăviri.

Ca atare, Ministerul Educației trebuie să gândească o soluție pentru ceea ce ar însemna distanțarea fizică a elevilor și, într-adevăr, infrastructura actuală, mai ales în mediul urban, nu ne ajută deloc în scopul acesta al distanțării fizice”.

Mai multe articole din secțiunea Educație

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră