VIDEO Cum îți poate deconta angajatorul concediul în străinătate

DE Mihai Duță, Mădălina Ion | Actualizat: 16.07.2023 - 19:50

Mădălina Ion, consultant fiscal, a explicat la Newsweek Report cum pot fi decontate de către angajatori concediile din țară, dar și din străinătate. În afara voucherelor de vacanță mai există o posibilitate de decontare a serviciilor turistice.

SHARE

Mădălina Ion, fondator IM Consulting, a vorbit la Newsweek Report despre voucherele de vacanță, dar și despre posibilitatea decontării de către angajator a concediilor în străinătate.

Newsweek România: Astăzi vom vorbi despre posibilitatea de a mai scoate niște bani de la angajatori, pentru vacanță. Desigur, în afara salariului, fie că facem concediul în străinătate, fie că îl facem în țară. În România avem voucherele de vacanță, însă mai există o posibilitate de decontare a serviciilor turistice și dacă mergem în străinătate.

Mădălina Ion: Exact. Pentru că voucherele de vacanță nu sunt valabile decât în interiorul României. Nu putem să luăm tichete sau vouchere de vacanță ca să mergem în Grecia. Pentru a merge în Grecia, avem nevoie să negociem cu angajatorul nostru decontarea serviciilor turistice. Deci trebuie neapărat să negociem cu angajatorul.

Numai că mare atenție! Ori îmi dă tichete de vacanță, ori îmi decontează serviciile turistice. Nu putem să le avem pe amândouă. 

Newsweek România: Și înțeleg că și asta într-o anumită marjă.

Mădălina Ion: Aici avem anumite limite, mai ales în ceea ce privește facilitățile fiscale pe care le putem avea, pentru că ne bucurăm când angajatorul decontează serviciul turistic sau ne dă tichete de vacanță, dar nu ne place când după aia vedem în fluturaș că plătim impozit mai mult sau că plătim contribuții sociale mai multe.

Citește și: VIDEO Cum sunt impozitate veniturile din chirii în 2023 față de 2022

De exemplu, putem să primim de la angajatorul nostru până la șase salarii minime în tichete de vacanță. 

Asta este o sumă care nu depinde de salariu și pe care o pot primi și în două tranșe. Pot să primesc când îmi fac concediul de vară și pot să primesc când îmi fac concediul de iarnă. Dar sunt plafonat la 6 salarii minime, care înseamnă 18.000 de lei și nu pot fi folosite decât intern și, mai nou, nu pot fi folosite decât de mine. Nu mai pot să trimit bunicii cu copiii în vacanță. Deci am niște restricții.

Citește și: VIDEO Cum îți poate plăti angajatorul abonamentul la sală. Ce noi facilități mai au angajații

Plătesc impozit la tichetele de vacanță, dar nu plătesc contribuțiile sociale.

Dacă eu am negociat cu angajatorul meu și îmi plătește contravaloarea a șase salarii minime în tichete de vacanță și mă duc la Mamaia și îmi plătesc cazarea. E vorba de 18.000 de lei cu care plătesc poate mai mult decât cazarea, dar voi vedea în fluturașul lunii în care am primit aceste tichete, impozitul meu o să fie mai mare cu 10% din 18.000 de lei, așadar o să plătesc 1800 de lei impozit. Totuși, nu plătesc contribuția pentru sănătate, nu plătesc contribuția pentru pensie.  

Citește și: VIDEO Cum poți să decontezi bacșișul și ce ne mai așteaptă când intrăm într-un restaurant

Newsweek România: Dar dacă plec din țară?

Aici pot să negociez cu angajatorul meu, să-mi deconteze serviciile turistice, dar decontarea serviciilor turistice pentru care mi se dau și facilități fiscale, este plafonată la un salariu mediu pe țară, deci la 6.789 lei. Până în această sumă nu plătesc impozit, nu plătesc contribuții sociale.  

Dar mai există un plafon care se calculează la acest beneficiu. Contravaloarea serviciilor turistice, plus încă șapte beneficii pe care pot să le primesc de la angajatorul meu, printre care abonamentele la sălile de sport, asigurarile suplimentare pentru pensiile private, asigurările suplimentare pentru sănătate sau abonamentele la clinici medicale, nu pot depăși 33% din salariul de bază.

Așadar, dacă eu am un salariu de bază de 10.000 de lei, cu toate beneficiile pe care le mai primesc, nu trebuie să depășesc 3300 de lei. 

Dacă am un salariu de bază de 20.000 de lei, atunci limita e 6.600 de lei. Dar dacă am un salariu de bază de 30.000 de lei, limita e tot de 6.789 de lei. 

Desigur, pentru decontarea serviciilor turistice trebuie să vii cu documente justificative la angajator. 

Și trebuie să ai această prevedere în contractul de muncă sau să fie prevăzută în Regulamentul Intern al angajatorului. Trebuie să existe un act în urma căruia angajatorul să se oblige să-mi plătească acești bani. 

E o facilitate pe care e bine să o luăm în calcul.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te