VIDEO Cine este responsabil pentru creșterea facturilor la energia electrică și la gazele naturale

DE Alex Darvari | Actualizat: 19.01.2022 - 20:48

Creșterea prețurilor la gaze și energie se reflectă în facturile românilor care așteaptă o explicație coerentă a acestei situații.

SHARE

Daniela Dărăban, directoare executivă a Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie vorbește despre criza facturilor la energie într-un interviu cu directorul general al Newsweek România, Sabin Orcan.

Marja de profit a furnizorului este sub 5%

„Creșterea facturilor la energie este rezultatul unei creșteri extraordinare a prețului pe piața angro de energie. Vorbim de cele mai mari creșteri din ultimii zece ani. Furnizorii doar cumpără energia de pe piață. Costul cu achiziția gazelor naturale reprezintă 60 – 70% din factură, la care se adaugă taxe și TVA. Marja de profit a furnizorului este de maxim 5%, dar acum vorbim de un procent mai mic.

Citește și: Premierul Ciucă a discutat noile măsuri din energie cu furnizorii. Facturile greșite se refac

În cazul energiei electrice, costul cu achiziția reprezintă 40 – 50% din factura finală. La fel, se adaugă taxe, accize, tarife. Marja de profit a furnizorului este tot de 5%. Menționez că, în această perioadă, furnizorii nu înregistrează maximul marjei de profit.

Furnizorii nu câștigă atunci când piața de energie are o evoluție în acest sens. Furnizorii sunt afectați. Ca o confirmare, vedem anumite companii din zona de furnizare care intră în faliment. Doar în ultimele luni, aproape 90.000 de clienți au fost preluați de la furnizori intrați în insolvență sau care nu au mai putut asigura furnizarea”, a explicat Daniela Daraban. 

Citește și: Calendarul principalelor schimbări legislative de natură fiscală în prima jumătate a anului 2022

 

Pe piața de energie există o foarte mare diferență între cerere și ofertă

La întrebarea „De ce a crescut prețul energiei?”, Daniela Dărăban a răspuns:

„Avem mai multe categorii de factori. Spre exemplu, situația internațională și revenirea activității economice după perioada pandemiei. Există o foarte mare diferență între cerere și ofertă.

A crescut foarte mult cererea pe piața asiatică și foarte multă energie se duce în această regiune. Depozitele de înmagazinare de gaze sunt la niveluri mai mici decât în alți ani. Există această situație din Rusia, care este unul dintre principalii furnizori de energie.

Rusia a întrerupt furnizarea pe anumite zone de transport și se așteaptă intrarea în funcțiune a unei alte conducte. La nivel local, putem spune că, din cauza lipsei de viziune pe termen lung și a unei inconsecvențe a cadrului legislativ, vedem o lipsă a investițiilor în producția de energie electrică.

În producția de gaze naturale, proiectele din Marea Neagră sunt în întârziere. Producția locală este în scădere.”

Evoluția pieței, greu de estimat

Directoarea executivă a ACUE a mai spus că este greu de estimat evoluția prețurilor.

„E nevoie ca autoritățile și jucătorii din piață să discute pentru a realiza un cadru mai favorabil. Dar, evoluția pieței este foarte greu de prevăzut. 

E nevoie să luăm decizii. Cu cât le întârziem, șansa de a îmbunătăți piața de energie locală se amână. Ne dorim ca deciziile autoritățior să fie luate după consultări cu cei din industria energiei, după evaluarea situației reale, pe date, cifre, estimări”.

 

Premierul s-a întâlnit cu producătorii şi furnizorii din domeniul energiei

Premierul Nicolae Ciucă a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţii producătorilor şi furnizorilor din domeniul energiei, cărora le-a prezentat pachetul de măsuri pe care Executivul îl pregăteşte pentru protejarea cetăţenilor, sprijinirea mediului de afaceri şi menţinerea locurilor de muncă, în contextul crizei energetice.

Şeful Executivului le-a cerut acestora să remedieze problemele şi cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie şi ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greşelile remediate.

Şeful ANPC a prezentat o analiză potrivit căreia peste două milioane de facturi pentru furnizarea energie electrice au fost deja recalculate.

Guvernul a transmis că prim-ministrul a prezentat soluţiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea preţului la energie pentru consumatorii finali casnici şi industriali, pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în paralel cu creşterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universităţi şi alte instituţii de învăţământ, spitale, instituţii de cultură şi religioase, furnizori de servicii sociale, instituţii publice, ONG-uri, potrivit news.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te