Premierul Ciucă a discutat noile măsuri din energie cu furnizorii. Facturile greșite se refac

DE Daniel Toșa | 18.01.2022 - 14:21
Premierul Ciucă a discutat noile măsuri din energie cu furnizorii. Facturile greșite se refac/FOTO: Facebook/Nicolae Ciuca

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut marți o întâlnire de lucru cu reprezentanții producătorilor și furnizorilor din domeniul energiei. La discuții, premierul a prezentat măsurile decise luni în Coaliție pentru criza facturilor, măsuri care au fost agreate de furnizori.

SHARE

„Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate. Totodată, furnizorii și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În cadrul discuțiilor, au fost prezentate în detaliu modalitățile în care se aplică schemele de compensare și plafonare aflate acum în vigoare pentru facturile la energie, precum și soluțiile de corectare a facturilor emise eronat pentru consumatorii casnici.

Citește și: Ce mai fac polițiștii români: accidente mortale, merg la bordel în uniformă, trafic de migranți

Prim-ministrul a prezentat soluțiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea prețului la energie pentru consumatorii finali casnici și industriali, pentru întreprinderile mici și mijlocii, în paralel cu creșterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universități și alte instituții de învățământ, spitale, instituții de cultură și religioase, furnizori de servicii sociale, instituții publice, ONG-uri.

Aceste măsuri vor fi incluse într-un act normativ ce va fi supus, în perioada imediat următoare, analizei și aprobării Guvernului.

Rusia acuză NATO că „invadează treptat” Ucraina. Putin: „Băieţi, aceasta este o amenințare reală”

„Am văzut familii cu venituri mici, instituții, reprezentanți ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii și de a interveni în acest sens. Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greșelile remediate. Refaceți facturile și asigurați oamenii că nu vor plăti în plus pentru greșeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situația astfel încât oamenii să nu fie debranșați pentru facturile calculate greșit și nici să fie obligați să plătească penalități”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te