Newsweek România a analizat, deja, sporurile acordate celor mai importante instituții ale statului român.
Bugetarul care primește unul dintre cele mai mari sporuri pentru „lucru în condiții vătămătoare“ este secretarul general al Camerei Deputaților. Acesta câștigă, lunar, la numai 40 de ani, un spor pentru condiții vătămătoare de 3.029 de lei.
Citește: Prințesa sporurilor din România
De altfel, PSD a lăsat o bombă cu ceas în buget. Zeci de mii de angajați din ministere, primării, prefecturi, Senat și Camera Deputaților primesc, lunar, sute sau chiar mii de lei sporuri pentru că ar munci în condiții periculoase, grele și vătămătoare.
Pe acest considerent, se plătesc, de la buget, milioane de euro pe lună, suma exactă neputând fi precizată pentru că instituțiile nu sunt cooperante.Sporurile pentru condiții vătămătoare au explodat în guvernarea PSD. În ultimii doi ani, în diverse ministere, ele s-au triplat.
Citește și: Milioane de euro de la buget pentru boli închipuite
Deși primaria București a fost declarată în faliment, majoritatea covârșitoare a angajaților au primit sporuri uriașe pentru „condiții vătămătoare de muncă” chiar și în perioada pandemiei.Pe lângă salarii, un număr de 352 de funcții din cadrul Primăriei București primesc sporuri pentru condiții de muncă vătămătoare. Acestea sunt între 300 de lei pentru un muncitor necalificat și 2.300 de lei pentru secretarul general, arhitectul șef sau directorul general din cadrul primăriei București.
Citește: Sporuri de computer și praf în Primăria Capitalei: consilier – 1.100 lei, director – 2.300 lei/lună
Judecătorii Curții Constituționale încasează, pe lângă salariile generoase de 6.000 de euro pe lună, sporuri pentru boli inventate, pentru că se simt extrem de extenuați și pentru a nu divulga secretele meseriei.